Ghid de studiu pentru sonetul lui Shakespeare 29

Sonetul lui Shakespeare 29 este remarcat ca favorit alături de Coleridge. Acesta explorează ideea că iubirea poate vindeca toate relele și ne face să ne simțim bine cu noi înșine. El demonstrează sentimentele puternice pe care iubirea le poate inspira în noi, atât bune, cât și rele.

Soneta 29: Faptele

• Secvenţă: Soneta 29 face parte din Târgul Sonetelor Tineretului
• Teme cheie: Păcat de sine, ură de sine, dragoste care depășește sentimente de depreciere de sine.
• Stil: Soneta 29 este scrisă în pentameter iambic și urmează forma tradițională a sonetului

Soneta 29: o traducere

Poetul scrie că atunci când reputația lui are probleme și el eșuează financiar; stă singur și își pare rău de sine. Când nimeni, inclusiv Dumnezeu, nu îi va asculta rugăciunile, își blestemă soarta și se simte fără speranță. Poetul invidiază ceea ce au obținut alții și dorește ca el să poată fi ca ei sau să aibă ceea ce au:

Dorind inima acestui om și întinderea acelui om

Cu toate acestea, când în adâncul disperării sale, dacă se gândește la dragostea lui, spiritele sale sunt ridicate:

Îmi pare rău despre tine și apoi starea mea,
La fel ca la lark la pauza zilei apărute

Când se gândește la iubirea lui, starea sa de spirit este ridicată la ceruri: se simte bogat și nu ar schimba locurile, chiar și cu regii:

Căci dragostea ta dulce și-a amintit o asemenea bogăție aduce
Că disprețuiesc să-mi schimb starea cu regi.

Soneta 29: analiză

Poetul se simte îngrozitor și nenorocit și apoi se gândește la iubirea lui și se simte mai bine.

Sonetul este considerat de mulți drept unul dintre cei mai mari ai lui Shakespeare. Totuși, poezia a fost disprețuită și pentru lipsa de luciu și pentru transparența sa. Don Paterson autor al Citind sonetele lui Shakespeare se referă la sonet ca "duffer" sau "puff".

El se bazează pe utilizarea lui Shakespeare de metafore slabe: „Ca și la lark la pauzele zilei apărute / Din pământul surâs…”, subliniind că pământul este doar asurzit pentru Shakespeare, nu și pentru lark și, prin urmare, metafora este una săracă. Paterson subliniază și faptul că poemul nu explică de ce poetul este atât de mizerabil.

Depinde de cititor să decidă dacă acest lucru este important sau nu. Cu toții ne putem identifica cu sentimente de milă de sine și cu cineva sau ceva care ne scoate din această stare. Ca o poezie, își ține propriul.

Poetul își demonstrează pasiunea, în special pentru propriul său urât de sine. Acesta poate fi poetul interiorizându-și sentimentele conflictuale față de tinerețea corectă și proiectând sau creditând asupra lui orice sentiment de valoare și încredere în sine, atribuindu-i tinereții corecte cu capacitatea de a-și afecta imaginea despre sine..