Asediul Ierusalimului în timpul primei cruciade

Asediul Ierusalimului a fost desfășurat în perioada 7 iunie - 15 iulie 1099, în timpul primei cruciade (1096-1099).

Crusaders

• Raymond din Toulouse
• Godfrey of Bouillon
• Aproximativ 13.500 de militari

Fatimidii

• Iftikhar ad-Daula
• Aproximativ 1.000-3.000 de trupe

fundal

După ce au capturat Antiohia în iunie 1098, cruciații au rămas în zonă dezbătându-și cursul acțiunilor. În timp ce unii s-au mulțumit să se stabilească pe țările deja capturate, alții au început să desfășoare propriile lor mici campanii sau să solicite un marș asupra Ierusalimului. La 13 ianuarie 1099, după ce a încheiat Asediul Maaratului, Raymond de Toulouse a început să se îndrepte spre sud spre Ierusalim, ajutat de Tancred și Robert de Normandia. Acest grup a fost urmat luna următoare de forțele conduse de Godfrey din Bouillon. Avansând pe coasta Mediteranei, cruciații au întâmpinat puțină rezistență din partea liderilor locali.

Cucerite recent de fatimizi, acești lideri aveau dragoste limitată pentru noii lor stăpâni și erau dispuși să acorde trecerea liberă prin ținuturile lor, precum și comerțul deschis cu cruciații. Ajuns la Arqa, Raymond a asediat orașul. S-a alăturat forțelor lui Godfrey în martie, armata combinată a continuat asediul, deși tensiunile dintre comandanți au fugit. Îndepărtând asediul pe 13 mai, cruciații s-au mutat spre sud. Cum fatimidii încă încercau să-și consolideze regiunea, s-au apropiat de liderii cruciaților cu oferte de pace în schimbul opririi avansului lor.

Acestea au fost refuzate, iar armata creștină s-a mutat prin Beirut și Tir înainte de a se transforma în interior la Jaffa. Ajungând la Ramallah pe 3 iunie, au găsit satul abandonat. Conștient de intențiile cruciadului, guvernatorul fatimid al Ierusalimului, Iftikhar ad-Daula, a început să se pregătească pentru un asediu. Deși zidurile orașului erau încă deteriorate de la capturarea fatimidă a orașului un an mai devreme, el a alungat creștinii din Ierusalim și a otrăvit câteva dintre fântânile zonei. În timp ce Tancred a fost expediat pentru a prinde Betleem (luat la 6 iunie), armata cruciaților a sosit înaintea Ierusalimului pe 7 iunie.

Asediul Ierusalimului

Lipsind suficienți oameni pentru a investi întregul oraș, cruciații s-au desfășurat vizavi de zidurile nordice și de vest ale Ierusalimului. În timp ce Godfrey, Robert de Normandia și Robert de Flandra acopereau zidurile nordului, până la sud de Turnul lui David, Raymond și-a asumat responsabilitatea de a ataca din turn spre Muntele Sionului. Deși mâncarea nu a fost o problemă imediată, cruciații au avut probleme pentru obținerea apei. Acest lucru, combinat cu rapoartele conform cărora o forță de ajutor a plecat din Egipt le-a obligat să se deplaseze rapid. Încercând un atac frontal pe 13 iunie, cruciații au fost inversați de garnizoana Fatimid.

Patru zile mai târziu, speranțele cruciatului au fost sporite atunci când navele genoveze au ajuns la Jaffa cu provizii. Navele au fost demontate rapid, iar cheresteaua s-a repezit la Ierusalim pentru construirea echipamentelor de asediu. Această lucrare a început sub ochiul comandantului genovez, Guglielmo Embriaco. Pe măsură ce pregătirile avansau, cruciații au făcut o procesiune penitențială în jurul zidurilor orașului, pe 8 iulie, care a culminat cu predici de pe Muntele Măslinilor. În zilele următoare, două turnuri de asediu au fost finalizate. Conștient de activitățile Cruciadului, ad-Daula a lucrat pentru întărirea apărărilor opuse unde se construiau turnurile.

Asaltul final

Planul de atac al Cruciadului a cerut ca Godfrey și Raymond să atace la capetele opuse ale orașului. Deși acest lucru a funcționat pentru împărțirea apărătorilor, planul a fost cel mai probabil rezultatul animozității dintre cei doi bărbați. Pe 13 iulie, forțele lui Godfrey și-au început atacul asupra zidurilor nordice. Făcând acest lucru, i-au surprins pe apărători prin surprindere mutând turnul de asediu mai spre est în timpul nopții. Trecând prin zidul exterior pe 14 iulie, aceștia au apăsat și au atacat zidul interior a doua zi. În dimineața zilei de 15 iulie, oamenii lui Raymond și-au început asaltul din sud-vest.

Față de apărătorii pregătiți, atacul lui Raymond s-a luptat, iar turnul său de asediu a fost avariat. În timp ce bătălia s-a stârnit pe frontul său, oamenii lui Godfrey au reușit să câștige zidul interior. Răspândindu-se, trupele sale au putut să deschidă o poartă din apropiere spre oraș, permițând cruciaților să plutească în Ierusalim. Când cuvântul acestui succes a ajuns la trupele lui Raymond, ei și-au dublat eforturile și au reușit să încalce apărarea fatimidă. Odată cu cruciații care intrau în oraș în două puncte, oamenii lui Ad-Daula au început să fugă înapoi spre Cetate. Văzând o rezistență suplimentară ca lipsită de speranță, ad-Daula s-a predat atunci când Raymond a oferit protecție. Cruciații au strigat „Deus volt” sau „Deus lo volt” („Dumnezeu o vrea”) în sărbătoare.

Urmarea

În urma victoriei, forțele cruciaților au început un masacru răspândit al garnizoanei învinse și al populațiilor musulmane și evreiești din oraș. Aceasta a fost sancționată, în principal, ca o metodă de „curățare” a orașului, eliminând în același timp o amenințare pentru spatele cruciatului, întrucât vor avea nevoie în curând să se opună împotriva trupelor de ajutor egiptene. Luând obiectivul Cruciadei, liderii au început să împartă prada. Godfrey of Bouillon a fost numit apărătorul Sfântului Mormânt la 22 iulie, în timp ce Arnulf din Chocques a devenit Patriarhul Ierusalimului la 1 august. Patru zile mai târziu, Arnulf a descoperit o relicvă a Adevăratei Cruci.

Aceste numiri au creat certuri în cadrul taberei de cruciați, deoarece Raymond și Robert de Normandia au fost supărați de alegerile lui Godfrey. Cu cuvântul că inamicul se apropia, armata cruciaților a pornit în 10 august. Întâlnindu-se pe fatimide la bătălia de la Ascalon, aceștia au obținut o victorie decisivă pe 12 august..