Cea mai mare parte a vulcanismului lumii apare pe granițele plăcilor. Hotspot este numele unui centru de vulcanism care este excepțional.
Conform teoriei originale a hotspot-urilor, din 1971, hotspot-urile reprezintă plumele de manta - pete de material fierbinte care se ridică de la baza mantalei - și alcătuiesc un cadru fix independent de tectonica plăcilor. Din acel moment, nici o presupunere nu a fost confirmată, iar teoria a fost mult ajustată. Dar conceptul este simplu și atrăgător, iar majoritatea specialiștilor lucrează în continuare în cadrul hotspot-ului. Manualele încă o învață. Minoritatea specialiștilor încearcă să explice hotspot-urile în termeni de ceea ce aș putea numi tectonica avansată a plăcilor: fracturarea plăcii, contrafluxul în manta, plasturile producătoare de topitură și efectele de margine.
Această hartă prezintă hotspot-urile enumerate într-o lucrare influentă din 2003 de Vincent Courtillot și colegii lor, care le-a clasificat în funcție de un set de cinci criterii larg acceptate. Cele trei dimensiuni ale simbolurilor arată dacă hotspot-urile au avut scoruri mari, medii sau mici în funcție de aceste criterii. Courtillot a propus ca cele trei rânduri să corespundă unei origini la baza mantalei, la baza zonei de tranziție la 660 de kilometri adâncime și la baza litosferei. Nu există un consens asupra faptului că această vizualizare este valabilă, dar această hartă este utilă pentru a arăta numele și locațiile celor mai des menționate puncte de interes.
Unele puncte fierbinți au nume evidente, cum ar fi Hawaii, Islanda și Yellowstone, dar majoritatea sunt denumite pentru insule obscure oceanice (Bouvet, Balleny, Ascension) sau caracteristici ale litoralului, care la rândul lor au primit numele lor de la celebrele nave de cercetare (Meteor, Vema, Discovery). Această hartă ar trebui să vă ajute să vă mențineți în timpul unei discuții destinate specialiștilor.