Astronomia este studiul științific al tuturor obiectelor din spațiu. Cuvântul ne vine din termenul grec antic pentru „legea stelară”. Astrofizica, care face parte din astronomie, face un pas mai departe și aplică legile fizicii pentru a ne ajuta să înțelegem originile universului și obiectele din el. Atât astronomii profesioniști, cât și cei amatori observă universul și elaborează teorii și aplicații pentru a ajuta la înțelegerea planetelor, stelelor și galaxiilor.
Există două ramuri principale ale astronomiei: astronomia optică (studiul obiectelor cerești din banda vizibilă) și astronomia non-optică (utilizarea instrumentelor pentru a studia obiectele din radio prin lungimi de undă cu raze gamma). „Non-optic” este sortat în intervalele de lungime de undă, cum ar fi astronomia infraroșie, astronomia cu raze gamma, radio astronomia ș.a..
Observatoarele optice funcționează atât la sol, cât și în spațiu (cum ar fi Telescop spațial Hubble). Unele, precum HST, au, de asemenea, instrumente sensibile la alte lungimi de undă ale luminii. Cu toate acestea, există și observatorii dedicate unor intervale specifice de lungime de undă, cum ar fi tablourile de radio astronomie. Aceste instrumente permit astronomilor să creeze o imagine a universului nostru care acoperă întregul spectru electromagnetic, de la semnale radio cu consum redus de energie, sau raze gamma ultra-energetice. Acestea oferă informații despre evoluția și fizica unora dintre cele mai dinamice obiecte și procese din univers, precum stele neutronice, găuri negre, explozii de raze gamma și explozii de supernove. Aceste ramuri ale astronomiei lucrează împreună pentru a învăța despre structura stelelor, planetelor și galaxiilor.
Există atât de multe tipuri de obiecte pe care astronomii le studiază, încât este convenabil să se descompună astronomia în subcampurile de studiu.
De-a lungul secolelor au existat nenumărate inovatori în astronomie, oameni care au contribuit la dezvoltarea și avansarea științei. Astăzi există peste 11.000 de astronomi instruiți în lume, dedicați studiului cosmosului. Cei mai cunoscuți astronomi istorici sunt cei care au făcut descoperiri majore care au îmbunătățit și extins știința.
Nicolaus Copernic (1473 - 1543), a fost un medic și avocat polonez prin meserie. Fascinația sa pentru numere și studiul mișcărilor obiectelor cerești l-au făcut să fie așa-numitul „părinte al modelului heliocentric actual” al sistemului solar.
Tycho Brahe (1546 - 1601) a fost un nobil danez care a proiectat și construit instrumente pentru a studia cerul. Acestea nu erau telescoape, ci aparate tip calculatoare care-i permiteau să grafică pozițiile planetelor și ale altor obiecte cerești cu o precizie atât de mare. A angajat Johannes Kepler (1571 - 1630), care a început ca student. Kepler a continuat activitatea lui Brahe și a făcut, de asemenea, multe descoperiri proprii. El este creditat cu dezvoltarea celor trei legi ale mișcării planetare.
Galileo Galilei (1564 - 1642) a fost primul care a folosit un telescop pentru a studia cerul. Uneori este creditat (incorect) că este creatorul telescopului. Această onoare aparține probabil opticianului olandez Hans Lippershey. Galileo a făcut studii detaliate despre trupurile cerești. El a fost primul care a concluzionat că Luna a fost probabil similară în compoziție cu planeta Pământ și că suprafața Soarelui s-a schimbat (adică mișcarea petelor solare pe suprafața Soarelui). El a fost și primul care a văzut patru dintre lunile lui Jupiter și fazele lui Venus. În cele din urmă, observațiile sale despre Calea Lactee, în special detectarea nenumăratelor stele, au zguduit comunitatea științifică.
Isaac Newton (1642 - 1727) este considerată una dintre cele mai mari minți științifice din toate timpurile. El nu numai că a dedus legea gravitației, dar și-a dat seama de necesitatea unui nou tip de matematică (calcul) pentru a o descrie. Descoperirile și teoriile sale au dictat direcția științei timp de mai bine de 200 de ani și au creat cu adevărat în era astronomiei moderne.
Albert Einstein (1879 - 1955), faimos pentru dezvoltarea sa relativității generale, o corecție la legea gravitației lui Newton. Dar, relația sa de energie cu masă (E = MC2) este importantă și pentru astronomie, deoarece este baza pentru care înțelegem cum Soarele, și alte stele, fuzionează hidrogenul în heliu pentru a crea energie.
Edwin Hubble (1889 - 1953) este omul care a descoperit universul în expansiune. Hubble a răspuns la două dintre cele mai mari întrebări care plâng astronomi la acea vreme. El a stabilit că așa-numitele nebuloase spirale erau, de fapt, alte galaxii, dovedind că Universul se extinde cu mult peste propria noastră galaxie. Hubble a urmărit apoi această descoperire arătând că aceste alte galaxii se retrăgeau la viteze proporționale cu distanțele lor distanță de noi.
Stephen Hawking (1942 - 2018), unul dintre marii oameni de știință moderni. Foarte puțini oameni au contribuit mai mult la avansarea câmpurilor lor decât Stephen Hawking. Lucrarea sa ne-a mărit semnificativ cunoștințele despre găurile negre și alte obiecte cerești exotice. De asemenea, și poate mai important, Hawking a făcut progrese semnificative în avansarea înțelegerii noastre despre univers și creația sa.
Actualizat și editat de Carolyn Collins Petersen.