Simone de Beauvoir a fost o scriitoare despre feminism și existențialism. De asemenea, a scris romane. Cartea ei „Al doilea sex” este un clasic feminist. Se bazează pe ideea că, în timp ce bărbații și femeile pot avea tendințe diferite, fiecare persoană este unică și cultura este cea care a impus un set uniform de așteptări a ceea ce este „feminin”, în contrast cu ceea ce este „uman” care este echivalat cu ceea ce este masculin. Beauvoir a susținut că femeile se pot elibera, prin decizii individuale și acțiuni colective.
Unul nu se naște, ci mai degrabă devine o femeie.
A emancipa femeia înseamnă a refuza să o limiteze la relațiile pe care le poartă cu bărbatul, nu să le refuze; lasă-o să aibă existența ei independentă și ea va continua cu atât mai puțin să existe și el; recunoscându-se reciproc ca subiect, fiecare va rămâne pentru celălalt.
Bărbatul este definit ca ființă umană și femeie ca femeie - ori de câte ori se comportă ca ființă umană i se spune că imită bărbatul.
Aceasta a fost întotdeauna o lume a omului și niciunul dintre motivele care au fost oferite în explicație nu mi s-a părut adecvat.
Reprezentarea lumii, ca lumea însăși, este opera oamenilor; ei o descriu din propriul lor punct de vedere, pe care îl confundă cu adevărul absolut.
Cel mai simpatic dintre bărbați nu înțelege pe deplin situația concretă a femeii.
Societatea, fiind codificată de bărbat, decretă faptul că femeia este inferioară; ea poate elimina această inferioritate doar distrugând superioritatea bărbatului.
Când desființăm sclavia jumătății umanității, împreună cu întregul sistem de ipocrizie pe care îl implică, atunci „împărțirea” umanității își va dezvălui semnificația autentică și cuplul uman își va găsi adevărata formă.
Dacă funcționarea ei ca femeie nu este suficientă pentru a o defini pe femeie, dacă refuzăm și să o explicăm prin „eternul feminin” și dacă totuși admitem, provizoriu, că femeile există, atunci trebuie să ne confruntăm cu întrebarea: ce este o femeie?
A prinde un soț este o artă; a-l ține este o slujbă.
Puține sarcini seamănă mai mult cu tortura lui Sisif decât treburile casnice, cu repetarea sa nesfârșită: curățenia devine murdară, murdăria este curățată, peste tot, zi de zi.
Apararea adevarului nu este un lucru pe care cineva il face din simtul datoriei sau alinarea complexelor de vinovatie, ci este o rasplata in sine.
Mă îndepărtez de confortul sigur al certitudinilor prin dragostea mea pentru adevăr; iar adevărul m-a răsplătit.
Asta consider eu adevărata generozitate. Îi dai pe toate și totuși simți mereu ca și cum nu te costă nimic.
Mi-aș dori ca fiecare viață umană să fie pură libertate transparentă.