Sensul și scopul perspectivei dramaturgice

Când William Shakespeare a declarat „Toată lumea este o scenă și toți bărbații și femeile sunt doar jucători”, poate a fost pe ceva. Perspectiva dramaturgică a fost dezvoltată în primul rând de Erving Goffman, care a folosit o metaforă teatrală a scenei, a actorilor și a publicului pentru a observa și analiza complexitatea interacțiunii sociale. Din această perspectivă, sinele este format din diferitele părți pe care le joacă oamenii, iar un obiectiv esențial al actorilor sociali este să-și prezinte diferitele modalități care creează și susțin impresii particulare publicului lor diferit. Această perspectivă nu este menită să analizeze cauza comportamentului doar contextul acesteia. 

Managementul impresiilor

Perspectiva dramaturgică este uneori numită managementul impresiilor, deoarece o parte a jucării unui rol pentru ceilalți este controlul impresiei pe care o au despre tine. Performanțele fiecărei persoane au un scop specific în minte. Acest lucru este adevărat, indiferent de „etapă” pe care persoana sau actorul este la un moment dat. Fiecare actor se pregătește pentru rolurile sale.

etape 

Perspectiva dramaturgică presupune că personalitățile noastre nu sunt statice, ci se schimbă pentru a se potrivi cu situația în care ne aflăm. Goffman a aplicat limbajul teatrului la această perspectivă sociologică pentru a putea fi mai ușor înțeles. Un exemplu important în acest sens este conceptul de etapă „față” și „spate” când vine vorba de personalitate. Etapa frontală se referă la acțiuni care sunt observate de alții. Un actor pe o scenă joacă un anumit rol și se așteaptă să acționeze într-un anumit mod, dar în culise, actorul devine altcineva. Un exemplu de etapă frontală ar fi diferența dintre modul în care cineva s-ar comporta într-o întâlnire de afaceri față de cum se comportă acasă cu familia. Când Goffman se referă la culise înseamnă că modul în care oamenii acționează atunci când sunt relaxați sau neobservați. 

Goffman folosește termenul „în afara scenei” sau „în afara” pentru a însemna situații în care actorul este sau își asumă acțiunile că sunt neobservate. O singură clipă ar fi considerată afară. 

Aplicarea perspectivei

Studiul mișcărilor de justiție socială este un loc bun pentru aplicarea perspectivei dramaturgice. Oamenii au, în general, roluri oarecum definite și există un obiectiv central. Există roluri clare de „protagonist” și „antagonist” în toate mișcările de justiție socială. Personaje mai departe complot lor. Există o diferență clară între față și culise.

Multe roluri de servicii pentru clienți împărtășesc asemănări cu momentele justiției sociale. Oamenii lucrează în cadrul unor roluri definite pentru a finaliza o sarcină. Perspectiva poate fi aplicată modului în care grupuri ca activiști și angajați de ospitalitate.

Critica perspectivei dramaturgice 

Unii au susținut că perspectiva dramaturgică ar trebui să fie aplicată numai instituțiilor și nu persoanelor. Perspectiva nu a fost testată pe persoane și unii consideră că testarea trebuie făcută înainte de a putea fi aplicată perspectiva. 

Alții consideră că perspectiva lipsește de merit, deoarece nu are ca scop sociologiile să înțeleagă comportamentul. Se vede mai mult ca o descriere a interacțiunii decât o explicație a acesteia.