Discursul Convenției Democratice din 2004 al lui Barack Obama

La 27 iulie 2004, Barack Obama, atunci candidat senatorial din Illinois, a susținut un discurs electrizant la Convenția Națională Democratică din 2004.

Ca urmare a discursului acum legendar (prezentat mai jos), Obama a ajuns la o importanță națională, iar discursul său este considerat una dintre marile declarații politice ale secolului XXI..

OUT OF MANY, ONE de Barack Obama

Discurs

Convenția Națională Democratică din Boston, Mass.

27 iulie 2004

Mulțumesc mult. Mulțumesc mult…

În numele marelui stat din Illinois, răscruce pentru o națiune, Land of Lincoln, permite-mi să-mi exprim cea mai profundă recunoștință pentru privilegiul de a aborda această convenție..

Recunoștință pentru Moștenirea Familiei

În această seară este o onoare deosebită pentru mine, pentru că - hai să o înțelegem - prezența mea pe această scenă este destul de puțin probabilă. Tatăl meu era student străin, născut și crescut într-un sat mic din Kenya. El a crescut capre și a mers la școală într-o căsuță de acoperiș. Tatăl său - bunicul meu - era bucătar, servitor intern al britanicilor.

Bunicul meu avea însă vise mai mari pentru fiul său. Prin munca grea și perseverență, tatăl meu a obținut o bursă pentru a studia într-un loc magic, America, care a strălucit ca un far al libertății și al oportunității pentru mulți care au venit înainte.

În timp ce studiază aici, tatăl meu s-a întâlnit cu mama. S-a născut într-un oraș din cealaltă parte a lumii, în Kansas. Tatăl ei a lucrat la platforme și ferme petroliere prin cea mai mare parte a Depresiunii. A doua zi după Pearl Harbor, bunicul meu s-a înscris la serviciu; s-a alăturat armatei lui Patton, a marșat în toată Europa.

Înapoi acasă, bunica și-a crescut copilul și s-a dus să lucreze la o linie de asamblare bomber. După război, au studiat la G.I. Bill, a cumpărat o casă prin F.H.A. și ulterior s-a mutat spre vest până la Hawaii, în căutarea unei oportunități.

Și, de asemenea, au avut vise mari pentru fiica lor. Un vis comun, născut pe două continente.

Părinții mei au împărtășit nu numai o dragoste improbabilă, ci au împărtășit o credință sigură în posibilitățile acestei națiuni. Mi-ar da un nume african, Barack, sau „binecuvântat”, crezând că într-o Americă tolerantă, numele tău nu este o barieră pentru succes.

Mi-au imaginat că merg la cele mai bune școli din țară, chiar dacă nu erau bogați, pentru că într-o Americă generoasă nu trebuie să fii bogat pentru a-ți atinge potențialul.

Amândoi au murit acum. Și totuși, știu că, în această noapte, mă privesc cu mare mândrie.

Sunt astăzi aici, recunoscător pentru diversitatea moștenirii mele, conștient că visele părinților mei trăiesc în cele două fiice ale mele prețioase. Stau aici știind că povestea mea face parte din povestea americană mai mare, că datorez tuturor celor care au venit înaintea mea și că, în nicio altă țară de pe pământ, povestea mea este chiar posibilă.

În această seară, ne adunăm pentru a afirma măreția națiunii noastre - nu din cauza înălțimii zgârie-nori, sau a puterii armatei noastre sau a dimensiunii economiei noastre.

Măreția Americii

Mândria noastră se bazează pe o premisă foarte simplă, rezumată într-o declarație făcută acum peste două sute de ani: "Considerăm că aceste adevăruri sunt de la sine înțeles, că toți oamenii sunt creați egali. Că sunt înzestrați de Creatorul lor cu anumite drepturi inalienabile. Că printre acestea se află viața, libertatea și căutarea fericirii."

Acesta este adevăratul geniu al Americii - o credință în vise simple, o insistență asupra micilor minuni:

- Că putem să ne smulgem copiii noaptea și să știm că sunt hrăniți și îmbrăcați și feriți de rău.

- Că putem spune ceea ce gândim, scriem ceea ce gândim, fără să auzim o bătaie bruscă la ușă.

- Că putem avea o idee și să ne începem propria afacere fără să plătim mită.

- Că putem participa la procesul politic fără frică de retribuire și că voturile noastre vor fi numărate cel puțin, de cele mai multe ori.

Anul acesta, la aceste alegeri, suntem chemați să ne reafirmăm valorile și angajamentele noastre, să le împiedicăm de o realitate grea și să vedem cum ne măsurăm, la moștenirea făcătorilor noștri și la promisiunea generațiilor viitoare.

Și colegi americani, democrați, republicani, independenți - Vă spun diseară: mai avem de făcut.

- Mai mult de lucru pentru lucrătorii pe care i-am întâlnit în Galesburg, Ill., Care își pierd locurile de muncă sindicale la uzina Maytag care se mută în Mexic și acum trebuie să concureze cu propriii copii pentru locuri de muncă care plătesc șapte dolari pe oră.

- Mai multe de făcut pentru tatăl pe care l-am întâlnit, care-și pierdea slujba și sufocând din nou lacrimile, întrebându-mă cum va plăti 4.500 de dolari pe lună pentru medicamentele de care are nevoie fiul său fără beneficiile pentru sănătate pe care le-a contat.

- Mai mult de făcut pentru tânăra din East St. Louis și alte mii ca ea, care are notele, are șofat, are voința, dar nu are bani pentru a merge la facultate.

Acum nu mă înțelege greșit. Oamenii pe care îi întâlnesc - în orașe mici și orașe mari, în mese de mese și parcuri de birouri - nu se așteaptă ca guvernul să își rezolve toate problemele. Ei știu că trebuie să muncească din greu pentru a merge mai departe - și vor.

Mergeți în județele cu gulere din jurul orașului Chicago și oamenii vă vor spune că nu vor să irosesc banii fiscali, de către o agenție de asistență socială sau de către Pentagon.

Mergeți în orice cartier din interiorul orașului, iar oamenii vă vor spune că guvernul singur nu poate să-i învețe pe copiii noștri să învețe - știu că părinții trebuie să învețe, că copiii nu pot realiza decât dacă ne ridicăm așteptările și oprim televizoarele și eradicați calomnia care spune că o tinerețe neagră cu o carte se comportă alb. Ei știu acele lucruri.

Oamenii nu se așteaptă ca guvernul să-și rezolve toate problemele. Dar ei simt, adânc în oasele lor, că doar cu o ușoară schimbare de priorități, ne putem asigura că fiecare copil din America are o lovitură decentă la viață și că ușile oportunității rămân deschise tuturor.

Ei știu că putem face mai bine. Și vor acea alegere.

John Kerry

La aceste alegeri, oferim această alegere. Partidul nostru a ales un bărbat care să ne conducă care întruchipează cel mai bine această țară. Și omul acela este John Kerry. John Kerry înțelege idealurile comunității, credinței și serviciului, deoarece acestea au definit viața lui.

De la serviciul său eroic în Vietnam, până la anii lui de procuror și locotenent guvernator, prin două decenii în Senatul Statelor Unite, s-a dedicat acestei țări. Din nou și din nou, l-am văzut că face alegeri dificile atunci când erau mai ușoare.

Valorile lui - și palmaresul său - afirmă ceea ce este mai bun în noi. John Kerry crede într-o America în care munca asigurată este răsplătită; așa că în loc să ofere reduceri de impozite companiilor care livrează locuri de muncă în străinătate, el le oferă companiilor care creează locuri de muncă aici acasă.

John Kerry crede într-o Americă în care toți americanii își pot permite aceeași acoperire de sănătate pentru politicienii noștri din Washington.

John Kerry crede în independența energetică, așa că nu suntem ostatici în ceea ce privește profiturile companiilor petroliere sau sabotajul câmpurilor petroliere străine.

John Kerry crede în libertățile constituționale care au făcut din țara noastră invidia lumii și nu va sacrifica niciodată libertățile noastre de bază și nici nu va folosi credința ca o pană pentru a ne împărți.

Iar John Kerry crede că într-un război mondial periculos trebuie să fie uneori o opțiune, dar niciodată nu ar trebui să fie prima opțiune.

Știi, cu ceva timp în urmă, am întâlnit un tânăr pe nume Seamus într-un V.F.W. Hall in East Moline, Ill ... Era un copil cu aspect bun, șase doi, șase trei, cu ochii limpezi, cu un zâmbet ușor. El mi-a spus că s-a alăturat pușcașilor marini și s-a îndreptat în Irak săptămâna următoare. Și când l-am ascultat explicând de ce s-a înscris, credința absolută pe care o avea în țara noastră și liderii săi, devotamentul său pentru datorie și serviciu, am crezut că acest tânăr este tot ceea ce poate spera oricare dintre noi la un copil..

Dar atunci m-am întrebat: Îl slujim pe Seamus la fel de bine cum ne slujește?

M-am gândit la cei 900 de bărbați și femei - fii și fiice, soți și soții, prieteni și vecini, care nu se vor întoarce în propriile orașe..

M-am gândit la familiile pe care le-am întâlnit, care se chinuiau să obțină fără venitul complet al unei persoane dragi sau ale căror persoane dragi s-au întors cu o membră lipsă sau cu nervii spulbeți, dar care încă nu aveau beneficii de sănătate pe termen lung, deoarece erau rezerviști.

Când îi trimitem pe tinerii noștri bărbați și femei, Avem o obligație solemnă de a nu lăsa numerele sau de a umbla adevărul despre ce pleacă, de a-și îngriji familiile în timp ce au plecat, de a tinde soldații la întoarcerea lor și de a nu merge niciodată la război fără suficient trupe pentru a câștiga războiul, pentru a asigura pacea și pentru a câștiga respectul lumii.

Acum, lasă-mă să fiu clar. Lasă-mă să fiu clar. Avem adevărați dușmani în lume. Acești dușmani trebuie găsiți. Trebuie urmărite - și trebuie înfrânse. John Kerry știe acest lucru.

Și la fel cum locotenentul Kerry nu a ezitat să își riște viața pentru a-i proteja pe bărbații care au servit cu el în Vietnam, președintele Kerry nu va ezita nici o clipă să folosească puterea noastră militară pentru a menține America în siguranță și în siguranță.

John Kerry crede în America. Și știe că nu este suficient ca doar unii dintre noi să prospere.

Pentru alături de celebrul nostru individualism, există un alt ingredient în saga americană. O credință că toți suntem conectați ca un singur popor.

Dacă există un copil din partea de sud a Chicago care nu poate citi, asta contează pentru mine, chiar dacă nu este copilul meu.

Dacă există un vârstnic undeva care nu-și poate plăti medicamentele pe bază de rețetă și trebuie să aleagă între medicament și chirie, asta îmi face viața mai săracă, chiar dacă nu este bunicul meu.

Dacă există o familie arabă americană rotunjită fără a beneficia de un avocat sau un proces cuvenit, asta îmi amenință libertățile civile.

Este acea credință fundamentală, este acea credință fundamentală, sunt păstrătorul fratelui meu, sunt păstrătorul surorii mele care face ca această țară să funcționeze. Este ceea ce ne permite să urmărim visele noastre individuale și totuși să ne unim ca o singură familie americană.

E Pluribus Unum. Din multe, unul.

Acum, chiar dacă vorbim, există cei care se pregătesc să ne împartă, stăpânii de spin, profesioniștii publicitari negativi care îmbrățișează politica de orice..

Ei bine, le spun în seara asta, nu există o Americă liberală și o America conservatoare - există Statele Unite ale Americii. Nu există America Neagră și America Albă și America Latină și America asiatică - există Statele Unite ale Americii.

Punditurile, pundit-urile le place să-și taie țara în țările roșii și în statele albastre; Statele roșii pentru republicani, statele albastre pentru democrați. Dar am și vești pentru ei:

Ne închinăm unui Dumnezeu nemaipomenit în statele Albastre și nu ne place agenții federali să păcălească în bibliotecile noastre din statele roșii.

Antrenăm Little League în Blue State și da, avem câțiva prieteni gay în statele roșii.

Există patrioți care s-au opus războiului din Irak și există patrioți care au susținut războiul din Irak.

Suntem un singur popor

Suntem un singur popor, cu toții făgăduind loialitate la stele și dungi, cu toții care apărăm Statele Unite ale Americii. Până la urmă, despre asta este vorba. Participăm la o politică de cinism sau participăm la o politică de speranță?

John Kerry ne cheamă să sperăm. John Edwards ne cheamă să sperăm.

Nu vorbesc aici despre optimismul orb - ignoranța aproape voluntară care crede că șomajul va dispărea dacă nu ne gândim la asta sau dacă criza medicală se va rezolva singură dacă o ignorăm. Nu despre asta vorbesc. Vorbesc despre ceva mai substanțial.

Este speranța sclavilor care stau în jurul unui foc care cântă cântece de libertate. Speranța imigranților pornind spre țărmurile îndepărtate.

Speranța unui tânăr locotenent naval care patrulează curajos în Delta Mekong.

Speranța unui fiu al unui constructor care îndrăznește să sfideze cotele.

Speranța unui copil slab, cu un nume amuzant, care crede că și America are un loc pentru el.

Speranță în fața dificultăților. Speranță în fața incertitudinii. Audacitatea speranței!

În cele din urmă, acesta este cel mai mare dar al lui Dumnezeu pentru noi, baza acestei națiuni. O credință în lucruri nevăzute. O credință că mai sunt zile mai bune.

Cred că putem oferi ajutor clasei noastre de mijloc și putem oferi familiilor muncitoare un drum spre oportunitate.

Cred că putem oferi locuri de muncă pentru persoanele fără locuri de muncă, case pentru persoanele fără adăpost și pentru a reclama tinerii din orașele din America de violență și disperare.

Cred că avem un vânt neprihănit în spatele nostru și că, pe măsură ce stăm la răscruce de istorie, putem face alegeri corecte și să facem față provocărilor care ne fac față.

America! În această seară, dacă simți aceeași energie ca și mine, dacă simți aceeași urgență pe care o fac și eu, dacă simți aceeași pasiune pe care o fac eu, dacă simți aceeași speranță ca și eu - dacă facem ceea ce trebuie să facem, atunci Nu am nicio îndoială că în toată țara, de la Florida la Oregon, de la Washington la Maine, oamenii se vor ridica în noiembrie, iar John Kerry va fi înjurat ca președinte, iar John Edwards va fi înjurat ca vicepreședinte și această țară își va revendica promisiunea și din acest întuneric politic lung va veni o zi mai strălucitoare.

Mulțumesc foarte mult tuturor. Dumnezeu sa te binecuvanteze. Mulțumesc.

Mulțumesc și Dumnezeu să binecuvânteze America.