Biografia lui Edna Sf. Vincent Millay

Edna St. Vincent Millay a fost un poet popular, cunoscut pentru stilul ei de viață boem (neconvențional). A fost și dramaturg și actriță. A trăit între 22 februarie 1892 și 19 octombrie 1950. A publicat uneori ca Nancy Boyd, E. Vincent Millay sau Edna St. Millay. Poezia ei, mai degrabă tradițională, dar cu conținut aventuros, și-a reflectat viața în a trata imediat sexul și independența la femei. Un misticism al naturii pătrunde o mare parte din munca ei.

Anii timpurii

Edna St. Vincent Millay s-a născut în 1892. Mama ei, Cora Buzzelle Millay, era asistentă, iar tatăl ei, Henry Tolman Millay, profesor.

Părinții Millay au divorțat în 1900, când avea opt ani, din cauza obiceiurilor de jocuri de noroc ale tatălui ei. Ea și cele două surori mai mici au fost crescute de mama lor în Maine, unde și-a dezvoltat interesul pentru literatură și au început să scrie poezie.

Poezii timpurii și educație

Până la vârsta de 14 ani, publica poezie în revista pentru copii, Sf. Nicolae, și a citit o piesă originală pentru absolvirea liceului de la Liceul Camden din Camden, Maine.

La trei ani de la absolvire, a urmat sfaturile mamei sale și a prezentat o lungă poezie la un concurs. Când a fost publicată antologia poeziilor selectate, poezia ei, „Renascența”, a câștigat laude critice.

Pe baza acestei poezii, a câștigat o bursă la Vassar, petrecând un semestru la Barnard în pregătire. Ea a continuat să scrie și să publice poezie în timp ce se afla la facultate și, de asemenea, s-a bucurat de experiența de a trăi printre atâtea tinere inteligente, spirituale și independente.

New York

La scurt timp după absolvirea lui Vassar în 1917, a publicat primul său volum de poezie, printre care „Renascența”. Nu a avut un succes deosebit din punct de vedere financiar, deși a obținut aprobarea critică și astfel s-a mutat cu una dintre surorile sale la New York, în speranța de a deveni actriță. S-a mutat în satul Greenwich și a devenit curând parte a scenei literare și intelectuale din sat. A avut mulți iubiți, atât de sex feminin, cât și de sex masculin, în timp ce s-a străduit să câștige bani cu scrierea ei.

Succes de publicare

După 1920, a început să publice mai ales în Târgul de vanitate, mulțumită editorului Edmund Wilson care a propus ulterior căsătoria cu Millay. Publicarea în Târgul de vanitate a însemnat mai multă notificare publică și un succes ceva mai mult financiar. O piesă de teatru și un premiu de poezie au fost însoțite de boală, dar în 1921, alta Târgul de vanitate redactorul a aranjat să o plătească în mod regulat pentru scrierea pe care o va trimite dintr-o călătorie în Europa.

În 1923, poezia ei a câștigat premiul Pulitzer, iar ea a revenit la New York, unde s-a întâlnit și s-a căsătorit rapid cu un bogat om de afaceri olandez, Eugen Boissevant, care a susținut-o în scris și a avut grijă de ea prin multe boli. Boissevant fusese mai devreme căsătorită cu Inez Milholland Boiisevan, o femeie care se ocupă de sufragiu dramatic, care a murit în 1917. Nu au avut copii

În anii următori, Edna St. Vincent Millay a constatat că spectacolele în care își recita poezia erau surse de venit. De asemenea, s-a implicat mai mult în cauzele sociale, inclusiv drepturile femeilor și apărarea lui Sacco și Vanzetti.

Anii următori: îngrijorare socială și sănătate bolnavă

În anii 1930, poezia ei reflectă îngrijorarea sa socială din ce în ce mai mare și durerea pentru moartea mamei sale. Un accident de mașină în 1936 și starea de sănătate generală au încetinit scrierea ei. Creșterea lui Hitler a deranjat-o, iar apoi invazia Olandei de către naziști i-a tăiat veniturile soțului. Ea a pierdut, de asemenea, mulți prieteni apropiați până la moarte în anii 1930 și 1940. În 1944 a avut o criză de nervi.

După ce soțul ei a murit în 1949, a continuat să scrie, dar a murit singură anul următor. Un ultim volum de poezie a fost publicat postum.

Lucrări cheie:

• „Renascența” (1912)
• Renascența și alte poezii (1917)
• Câteva smochine din Thistles (1920)
• A doua aprilie (1921)
• Harp-Weaver and Other Poems (1923)
• Regele lui Henchman (1927)
• Buck in the Snow și alte poezii (1928)
• Interviu fatal (1931)
• Vin din aceste struguri (1934)
• Conversație la miezul nopții (1937)
• Vânătoare, Ce carieră? (1939)
• Faceți lumină săgețile (1940)
• Crima Lidicei (1942)
• Mine Recolta (publicat 1954)

Selecții Edna Sf. Vincent Millay Citate

• Să uităm astfel de cuvinte și tot ceea ce înseamnă,
ca Ură, Amărăciune și Rancor,
Lăcomia, Intoleranța, Bigotismul.
Să ne reînnoim credința și să ne angajăm în fața Omului
dreptul său de a fi El Însuși,
și gratuit.

• Nu Adevărul, ci Credința este cea care ține lumea în viață.

• Voi muri, dar asta este tot ce voi face pentru Moarte; Nu mă aflu.

• Nu îi voi spune unde se află prietenii mei
nici de vrăjmașii mei.
Deși mi-a promis mult, nu-l voi face o hartă
traseul către ușa oricărui om.
Sunt un spion în țara celor vii
Ca să-i livrez pe oameni la moarte?
Frate, parola și planurile orașului nostru
sunt în siguranță cu mine.
Niciodată prin mine nu vei fi biruit.
Voi muri, dar asta voi face pentru moarte.

• În întunericul în care merg, înțeleptul și minunatul.

• Sufletul poate împărți cerul în două,
Și lasă fața lui Dumnezeu să strălucească.

• Doamne, pot împinge iarba deoparte
Și așază-mi degetul pe inima ta!

• Nu stai atât de aproape de mine!
Eu am devenit socialist. iubesc
umanitatea; dar urăsc oamenii.
(personaj Pierrot în Aria da Capo, 1919)

• Nu există Dumnezeu.
Dar nu contează.
Omul este suficient.

• Lumânarea mea arde la ambele capete ...

• Nu este adevărat că viața este un lucru al naibii după altul. Este un lucru al naibii de tot.

• [John Ciardi despre Edna Sf. Vincent Millay] Nu a fost ca meșter și nici ca influență, ci ca creator al propriei legende că a fost cea mai vie pentru noi. Succesul ei a fost ca o figură de viață pasională.

Poezii alese de Edna St. Vincent Millay

După-amiază pe un deal

Voi fi cel mai tare lucru
 Sub soare!
Voi atinge o sută de flori
 Și nu alege unul.

Voi privi stâncile și norii
 Cu ochii liniștiți,
Urmăriți vântul înclinând iarba,
 Iar iarba se ridică.

Și când luminile încep să apară
 Sus din oraș,
Voi marca care trebuie să fie a mea,
 Și apoi începeți jos!

Cenusa vietii

Dragostea a plecat și m-a părăsit, iar zilele sunt toate la fel.
Mănâncă trebuie, și mă voi dormi - și în noaptea aceea am fost aici!
Dar ah, să te trezești treptat și să aud greva de ore lente!
Ar fi fost din nou zi, cu amurgul aproape!

Dragostea a plecat și m-a părăsit și nu știu ce să fac;
Acest lucru sau acela sau ceea ce veți face este același lucru pentru mine;
Dar toate lucrurile pe care încep încep să le las înainte de a trece -
În ceea ce văd, nu prea există niciun folos.

Dragostea a plecat și m-a părăsit, iar vecinii bat și împrumută,
Și viața continuă pentru totdeauna ca războiul unui șoarece.
Și a doua zi și a doua zi și a doua zi
Există această stradă mică și această casă mică.

Lumea lui Dumnezeu

O, lume, nu te pot ține suficient de aproape!
   Vânturile tale, cerurile tale cenușii largi!
   Ceata ta care se rostogolește și se ridică!
Pădurile tale din această zi de toamnă, acea durere și durere
Și toate, cu excepția plângerii de culoare! Cârligul ăla scârțos
A zdrobi! Să ridic înclinația acelei albine negre!
Lumea, lume, nu te pot apropia!

De mult știu o glorie în toate,
   Dar niciodată nu am știut acest lucru;
   Aici este o astfel de pasiune
Pe măsură ce mă întinde, - Doamne, mă tem
Ați făcut lumea prea frumoasă anul acesta;
Sufletul meu este în afară de mine, - să cad
Fără frunze arzătoare; prithee, nu lăsa nici o pasăre să sune.

Când Anul îmbătrânește

Nu pot să-mi amintesc
 Când anul îmbătrânește --
Octombrie noiembrie --
 Cum îi plăcea frigul!

Obișnuia să privească înghițiturile
 Coborâți pe cer,
Și întoarce-te de la fereastră
 Cu un suspin puțin ascuțit.

Și de multe ori când maronii pleacă
 Erau fragile pe pământ,
Și vântul în horn
 Sună melancolic,

Aruncă o privire despre ea
 Aș vrea să pot uita --
Privirea unui lucru speriat
 Stând într-o plasă!

O, frumoasă la căderea nopții
 Zăpada moale care scuipă!
Și frumos bucățele goale
 Frecând încolo și încolo!

Dar urletul focului,
 Și căldura blănii,
Și fierberea ceainicului
 Am fost frumoase pentru ea!

Nu pot să-mi amintesc
 Când anul îmbătrânește --
Octombrie noiembrie --
 Cum îi plăcea frigul!