Numărul cazurilor în Irak a generat un război propriu.
Școala de Sănătate Publică Johns Hopkins Bloomberg a publicat un studiu care a estimat că în cele 18 luni de după invazia americană în 2003, „100.000 de irakieni mai mulți au murit decât s-ar fi așteptat dacă invazia nu s-ar fi produs”. Studiul a stârnit controverse privind metodologia. Nu a adăugat numărul de corpuri de la bombe și gloanțe, ci a analizat gospodăriile despre nașterile și decesele care au avut loc din 2002, verificând cauza decesului prin certificate doar când este posibil ... ceea ce nu era des.
Atunci când aceeași echipă și-a actualizat studiul în 2006, numărul morților a fost de până la 654.965, cu 91,8 la sută „cauzat de violență”. Organele conservatoare, precum The Wall Street Journal, s-au impus, pentru că studiul a fost finanțat de activistul liberal George Soros, nu a fost credibil. (În cazul în care pagina editorială a Jurnalului își are logica este una dintre marile enigme ale epocii).
Site-ul bine documentat al numărului corpului irakian punea cifra la o șesime din studiul lui Johns Hopkins, deși se baza exclusiv pe rapoarte de presă, guvern sau organizații neguvernamentale verificabile. Există un punct, însă, când cifrele de victime ating un astfel de nivel încât dezbaterea numerelor mai mari sau mai mici devine un exercițiu de ciudă. Desigur, există o diferență între 700.000 și 100.000 de morți. Dar este să spunem că un război care a provocat 100.000 de morți este, într-un fel posibil, mai puțin oribil sau mai justificabil?
Ministerul Sănătății din Irak a produs propriul număr de victime de irakieni uciși ca rezultat direct al violenței - nu prin sondaj sau estimări, ci prin decese verificabile și cauze dovedite: Cel puțin 87.215 uciși din 2005 și peste 110.000 din 2003, sau 0,38 % din populația irakiană.
Una dintre cele mai ciudate și extrem de lipsite de semnificații ale jurnalului din editorialul său din 2006, care discredita numărul de Johns Hopkins, a fost că „au murit mai puțini americani în războiul civil, cel mai sângeros conflict al nostru”.
Iată o comparație mai grăitoare. Proporția irakienilor uciși direct în război s-ar ridica la 1,14 milioane de decese într-o țară cu o populație de dimensiunea Statelor Unite - o cifră proporțională care ar depăși orice conflict pe care această țară l-a cunoscut vreodată. De fapt, acesta ar fi aproape echivalent cu suma totală a toate Victime americane de război de la Războiul de Independență.
Dar chiar și această abordare subliniază gradul de suferință al populației irakiene, deoarece privește doar ultimii șase ani. Ce sa întâmplat cu moartea sub Saddam Hussein?
„La final”, a scris John Burns, câștigător al Premiului Pulitzer, în două ori, cu câteva săptămâni înainte de invazie, „dacă o invazie condusă de americani îl elimină pe domnul Hussein și, mai ales, dacă un atac este lansat fără o dovadă convingătoare că Irakul mai păstrează arme interzise, istoria poate judeca că cazul cel mai puternic a fost cel care nu avea nevoie de inspectori pentru a confirma: faptul că Saddam Hussein, în cei 23 de ani de la putere, a plonjat această țară într-o baie de sânge de proporții medievale și a exportat o parte din asta teroare pentru vecinii săi.
Burns a procedat la estimarea aritmeticii brutalității lui Saddam:
Adăugați-o și, în trei decenii, aproximativ 900.000 de irakieni au murit din cauza violenței, sau peste 3% din populația irakiană - echivalentul a peste 9 milioane de oameni dintr-o națiune cu o populație la fel de mare ca cea a Statelor Unite . Asta va trebui să recupereze Irakul în următoarele decenii - nu doar numărul morților din ultimii șase ani, ci și cel din ultimii 30.
În urma acestei scrieri, moartea combinată și moartea fără luptă a soldaților americani și ai coaliției din Irak, din 2003, totalizau 4.595 - un efect devastator din perspectiva occidentală, dar care trebuie înmulțit de 200 de ori pentru a începe să înțelegem măsura a devastării propriului număr de moarte irakian.
Analizat în acest fel (întrucât cauza morților violente nu este, pentru morți și supraviețuitorii lor, aproape la fel de relevante ca și decesul în sine) chiar și cifrele lui Johns Hopkins devin mai puțin relevante ca punct de dispută, deoarece, prin concentrare numai în ultimii șase ani, ei subestimează lățimea carnii. Dacă s-ar aplica metodologia Johns Hopkins, numărul morților ar crește cu mult peste 1 milion.
O ultimă întrebare poartă. Dacă presupunem că 800.000 de irakieni și-au pierdut viața în timpul anilor Saddam Hussein, chiar asta justifică uciderea a încă 100.000, care se presupune că ar fi scăpat de Saddam? "Cel care se luptă cu monștrii trebuie să fie atent pentru ca el în proces să devină el însuși monstru", a scris Nietzche în Dincolo de bine și de rău. - Și dacă te uiți prea mult în prăpastie, prăpastia se va uita înapoi la tine.
Nicăieri nu s-a întâmplat mai mult, în acest secol tânăr și atrăgător din punct de vedere moral, decât cu monstruoasa bătălie din America din Irak.