Note despre „Nu sunt”

O singură regulă de utilizare a limbii engleze și-a făcut vreodată drum în rima de sărituri pentru copii:

Nu spune nu este sau mama ta va leșina,
Tatăl tău va cădea într-o găleată de vopsea,
Sora ta va plânge, fratele tău va muri,
Pisica și câinele dvs. vor apela FBI.

Deși frecvent auzit în discursul ocazional, nu este a fost descris drept „cel mai stigmatizat cuvânt din engleză”. Dicționarele o etichetează de obicei dialectal sau nestandard, în timp ce unii puriști chiar neagă dreptul său de a exista, insistând că nu este „nu este un cuvânt”.

Ce este despre această simplă contracție negativă care agită mavenii limbajului și răspândește frica pe locul de joacă? După cum demonstrează aceste note, răspunsul este surprinzător de complex.

Citate despre "Nu sunt"

Gerald J. Alred, Charles T. Brusaw și Walter E. Oliu: [Cele două sensuri ale gramaticii - modul în care funcționează limba și modul în care ar trebui să funcționeze - sunt ușor confundate. Pentru a clarifica distincția, luați în considerare expresia nu este. Cu excepția cazului în care este utilizat intenționat pentru a adăuga aromă coloidală, nu este este inacceptabil, deoarece utilizarea sa este considerată non-standard. Cu toate acestea, luat strict ca o parte a vorbirii, termenul funcționează perfect ca verb. Fie că apare într-o propoziție declarativă („I nu este merg ") sau o propoziție interogativă ("nu este Mă duc? "), Acesta se conformează tiparului normal pentru toate verbele din limba engleză. Deși cititorii nu pot aproba utilizarea acestuia, nu pot susține că este negrammatic în astfel de propoziții.

David Crystal: nu este a avut o istorie neobișnuită. Este o formă scurtată a mai multor cuvinte--nu sunt, nu sunt, nu este, nu a făcut-o și nu au. Apare în limba engleză scrisă în secolul al XVIII-lea în diferite piese și romane, mai întâi ca. furnică și apoi ca nu este. În timpul secolului al XIX-lea, a fost utilizat pe scară largă în reprezentările dialectului regional, în special vorbirea Cockney în Marea Britanie și a devenit o trăsătură distinctivă a englezei americane colocviale. Dar când ne uităm la cine folosește forma în romanele din secolul al XIX-lea, precum cele ale lui Dickens și Trollope, descoperim că personajele sunt adesea profesionale și de clasă superioară. Acest lucru este neobișnuit: să găsești o formă utilizată simultan la ambele capete ale spectrului social. Chiar și recent ca în 1907, într-un comentariu despre societatea apelat Fetichul social, Lady Agnes Grove se apăra nu sunt eu ca un discurs colocial respectabil de clasă superioară - și condamnător nu sunt eu!
Era într-o minoritate în scădere rapidă. Gramaticienii prescriptivi luaseră contra nu este, și în curând va deveni universal condamnat ca un marker principal al utilizării fără educație.

Kristin Denham și Anne Lobeck: În limba engleză actuală, nu este este stigmatizat chiar dacă din punct de vedere lingvistic este format din aceeași regulă pe care vorbitorii o folosesc pentru a forma nu sunt și alte verbe auxiliare contractate nestigmatizate ... [T] aici nu este nimic greșit din punct de vedere lingvistic; de fapt, nu este este folosit de mulți vorbitori în anumite expresii fixe și pentru a transmite un anumit efect retoric: Încă nu s-a terminat! Încă nu ai văzut nimic! Dacă nu se rupe, nu o rezolvați.

Norman Lewis: După cum au arătat frecvent savanții lingvistici, este nefericit faptul că nu sunt eu? este nepopular în vorbirea educată, căci sintagma umple o nevoie simțită de multă vreme. Nu sunt eu?? este prea prost pentru oamenii de pe pământ; nu sunt eu? este ridicol; și nu sunt eu?, deși popular în Anglia, nu a prins niciodată cu adevărat în America. Cu o propoziție ca cea în discuție [„Sunt cel mai bun prieten al tău, nu este Eu? "] Ești practic într-o capcană lingvistică - nu există nicio cale de ieșire decât dacă ești dispus să alegi între aparenta analfabetă, sunetul prissy sau sentimentul ridicol.

Traute Ewers: Există o corelație între utilizarea nu este și clasa socială, adică este mai frecventă în vorbirea clasei inferioare. În discursul clasei superioare indică o relație personală și o situație informală… și este angajat când cealaltă persoană știe „că vorbitorul folosește nu este pentru efect stilistic, mai degrabă decât din ignoranță sau lipsă de educație "(Feagin 1979: 217). Deoarece forma este un shibboleth atât de puternic indus de școală, informatorii tind să o suprime în situații de interviu (mai formale)..

Dennis E. Baron: Există încă în mintea populară americană o idee care nu este, pentru toate defectele sale, este masculin, în timp ce nu sunt nu este pur și simplu feminin, ci efeminat. În romanul lui Thomas Berger Feudul (1983), Tony, un elev de liceu, consideră că o gramatică bună trebuie să se așeze pe spate identității sale sexuale publice. Tony își apără utilizarea masculinului nu este împotriva obiecției prietenei sale Eva că este un semn de ignoranță: "Nu-mi place să vorbesc ca o fată. Cineva ar putea crede că sunt o pansament.