Dezvoltarea ceasurilor și a ceasurilor în timp

Ceasurile sunt instrumente care măsoară și arată timpul. Timp de milenii, oamenii au măsurat timpul în diferite moduri, unele includ urmărirea mișcărilor soarelui cu ceasuri de soare, utilizarea ceasurilor de apă, a ceasurilor cu lumânări și a ochelarilor de oră..

Sistemul nostru modern de utilizare a unui sistem de timp de bază 60, adică un ceas de 60 de minute și 60 de secunde, datează de la 2.000 B.C. din Sumeria antică.

Cuvântul englezesc „ceas” a înlocuit cuvântul englezesc vechi daegmael adică „măsură de zi”. Cuvântul „ceas” provine de la cuvântul francez cloche adică clopot, care intră în limbă în jurul secolului al XIV-lea, în jurul perioadei în care ceasurile au început să lovească în curent.

Cronologie pentru evoluția cronologiei

Primele ceasuri mecanice au fost inventate în Europa de la începutul secolului al XIV-lea și au fost dispozitivul de cronometrare standard până la inventarea ceasului pendular în 1656. Au fost multe componente care s-au reunit de-a lungul timpului pentru a ne oferi piesele de cronometrare moderne din zilele noastre . Aruncați o privire la evoluția componentelor respective și a culturilor care au ajutat la dezvoltarea acestora.

Sundials și Obeliscuri

Obeliscurile egiptene antice, construite în jur de 3.500 î.e.n., sunt, de asemenea, printre primele ceasuri de umbră. Cea mai veche rețea cunoscută este din Egipt, datează de la aproximativ 1.500 î.Hr. Zonele își au originea în ceasuri de umbră, care au fost primele dispozitive utilizate pentru măsurarea părților unei zile.

Ceasuri de apă grecești

Un prototip timpuriu al ceasului cu alarmă a fost inventat de greci în jurul anului 250 î.Hr. Grecii au construit un ceas de apă, numit clepsydra, în care apele în creștere ar păstra timpul și, în cele din urmă, ar fi lovit o pasăre mecanică care a declanșat un fluier alarmant.

Clepsydra-urile erau mai utile decât ceasurile de soare - puteau fi folosite în interior, în timpul nopții și, de asemenea, când cerul era înnorat - deși nu erau la fel de exacte. Ceasurile de apă grecești au devenit mai precise în jurul anului 325 î.C. și au fost adaptate pentru a avea fața cu o mână de oră, ceea ce face citirea ceasului mai precisă și mai convenabilă.

Ceasuri cu lumânări

Cea mai veche menționare a ceasurilor de lumânări provine dintr-o poezie chineză, scrisă în 520 A.D. Potrivit poemului, lumânarea absolvită, cu o rată măsurată de arsură, reprezenta un mijloc de determinare a timpului noaptea. Lumânări similare au fost folosite în Japonia până la începutul secolului al X-lea.

Clepsidră

Ochelarii de oră au fost primele dispozitive de măsurare a timpului de încredere, reutilizabile, rezonabil de precise și ușor de construit. Începând cu secolul al XV-lea, ochelarii de oră au fost folosiți în primul rând pentru a spune timpul cât era pe mare. O clepsidră cuprinde două becuri de sticlă conectate vertical de un gât îngust, care permite reglarea unui material, de obicei nisip, de la becul superior la cel inferior. Ochelarii de oră sunt încă în ziua de azi. De asemenea, au fost adoptați pentru utilizare în biserici, industrie și în gătit.

Ceasuri de mănăstire și turnuri de ceasuri

Viața bisericii și în special călugării care îi cheamă pe alții la rugăciune au făcut ca dispozitivele de cronometrare să fie o necesitate în viața de zi cu zi. Primii producători de ceasuri medievali europeni au fost călugări creștini. Primul ceas înregistrat a fost construit de viitorul papă Sylvester al II-lea în jurul anului 996. Ceasuri mult mai sofisticate și turnuri de ceasuri ale bisericii au fost construite de călugării de mai târziu. Peter Lightfoot, un călugăr din Glastonbury din secolul al XIV-lea, a construit unul dintre cele mai vechi ceasuri încă existente și continuă să fie folosit la Muzeul Științei din Londra.

Ceas cu încheietura mâinii

În 1504, primul ceas portabil a fost inventat la Nürnberg, Germania, de Peter Henlein. Nu a fost foarte precis.

Prima persoană raportată care a purtat efectiv un ceas la încheietura mâinii a fost matematicianul și filozoful francez, Blaise Pascal (1623-1662). Cu o bucată de sfoară, și-a atașat ceasul de buzunar la încheietura mâinii.

Minutar

În 1577, Jost Burgi a inventat mâna de minut. Invenția lui Burgi a făcut parte dintr-un ceas realizat pentru Tycho Brahe, un astronom care avea nevoie de un ceas precis pentru a privi.

Ceas cu pendul

În 1656, ceasul de pendul a fost inventat de Christian Huygens, făcând ceasurile mai precise.

Ceas cu alarmă mecanică

Primul ceas de alarmă mecanic a fost inventat de americanul Levi Hutchins of Concord, New Hampshire, în 1787. Cu toate acestea, alarma sonerie sonoră de pe ceasul său putea să sune doar la 4 a.m..

În 1876, Seth E. Thomas a brevetat un ceas de alarmă mecanic care poate fi setat oricând..

Timp standard

Sir Sanford Fleming a inventat timpul standard în 1878. Timpul standard este sincronizarea ceasurilor dintr-o zonă geografică cu un standard unic de timp. S-a dezvoltat din nevoia de a ajuta la prognoza meteo și călătoriile cu trenul. În secolul XX, zonele geografice au fost repartizate uniform în zone de timp.

Ceas cuarț

În 1927, Warren Marrison, inginer de telecomunicații, născut în Canada, căuta standarde de frecvență fiabile la laboratoarele Bell Telephone. El a dezvoltat primul ceas de cuarț, un ceas extrem de precis bazat pe vibrațiile regulate ale unui cristal de cuarț într-un circuit electric.

Marele Ben

În 1908, Compania de ceasuri Westclox a emis un brevet pentru ceasul cu alarmă Big Ben din Londra. Caracteristica remarcabilă a acestui ceas este spatele clopotului, care înveli complet carcasa interioară în spate și este o parte integrantă a carcasei. Clopotul din spate oferă o alarmă puternică.

Ceas cu baterie

Compania de ceasuri Warren a fost formată în 1912 și a produs un nou tip de ceas condus de baterii, înainte de aceasta, ceasurile erau fie înfășurate, fie rulate cu greutăți.

Ceas cu auto-lichidare

Inventatorul elvețian John Harwood a dezvoltat primul ceas auto-înfășurător în 1923.