Invenția Velcro

Este greu să ne imaginăm ce am face fără Velcro, versatilul dispozitiv de fixare cu cârlig și buclă folosit în atâtea aspecte ale vieții moderne, de la scutece de unică folosință la industria aerospațială. Cu toate acestea, invenția ingenioasă a venit aproape din întâmplare.

Velcro a fost creația inginerului elvețian Georges de Mestral, care a fost inspirat de o plimbare în pădure cu câinele său în 1941. La întoarcerea acasă, de Mestral a observat că burrs (de la uzina de brusture) s-au atașat de pantaloni și la blana câinelui său.

De Mestral, un inventator amator și un om curios prin natură, a examinat bavurile la microscop. Ceea ce a văzut îl intriga. De Mestral și-ar petrece următorii 14 ani încercând să dubleze ceea ce a văzut sub acel microscop înainte de a introduce Velcro în lume în 1955.

Examinând Burr

Cei mai mulți dintre noi am avut experiența de a se îmbracă de hainele noastre (sau de animalele noastre de companie) și am considerat-o o simplă supărare, niciodată nu ne întrebăm de ce se întâmplă de fapt. Mama Natură, însă, nu face niciodată nimic fără un motiv specific.

Burrsii au servit de mult timp pentru a asigura supraviețuirea diferitelor specii de plante. Atunci când un burr (o formă de păstăi de sămânță) se atașează de blana unui animal, acesta este transportat de animal într-o altă locație în care în cele din urmă cade și se dezvoltă într-o nouă plantă.

De Mestral era mai preocupat de cum și de ce. Cum a exercitat un obiect atât de mic ca un cetate? Sub microscop, de Mestral a putut observa că vârfurile burrului, care păreau la ochiul liber ca ținute și drepte, conțineau de fapt cârlige minuscule care se pot atașa de fibrele din îmbrăcăminte, asemănătoare cu un dispozitiv de fixare cu cârlig și ochi..

De Mestral știa că, dacă ar putea cumva să recreeze sistemul simplu de cârlig al burghiului, el va fi capabil să producă un dispozitiv de fixare incredibil de puternic, unul cu multe utilizări practice.

Găsirea „chestiei corecte”

Prima provocare a lui De Mestral a fost să găsească o țesătură pe care să o poată folosi pentru a crea un sistem puternic de legare. Recunoscând ajutorul unui țesător din Lyon, Franța (un important centru textil), de Mestral a încercat mai întâi să folosească bumbac.

Țesătorul a produs un prototip cu o bandă de bumbac conținând mii de cârlige și cealaltă bandă formată din mii de bucle. De Mestral a constatat însă că bumbacul era prea moale - nu putea rezista la deschideri și închideri repetate.

Timp de câțiva ani, de Mestral și-a continuat cercetările, căutând cel mai bun material pentru produsul său, precum și dimensiunea optimă a buclelor și cârligelor..

După teste repetate, de Mestral a aflat în cele din urmă că sintetica a funcționat cel mai bine și s-a așezat pe nylon tratat termic, o substanță puternică și durabilă.

Pentru a produce în masă noul său produs, De Mestral a avut nevoie, de asemenea, de proiectarea unui tip special de țesut care să poată țese fibrele la dimensiunea, forma și densitatea potrivite - asta i-a luat încă câțiva ani.

Până în 1955, de Mestral își completase versiunea îmbunătățită a produsului. Fiecare centimetru pătrat de material conținea 300 de cârlige, o densitate care s-a dovedit suficient de puternică pentru a rămâne fixată, dar era suficient de ușor să se desprindă când era nevoie.

Velcro obține un nume și un brevet

De Mestral a botezat noul său produs „Velcro”, din cuvintele franceze velours (catifea) și croșeta (cârlig). (Numele Velcro se referă doar la marca înregistrată de marca Mestral).

În 1955, de Mestral a primit un brevet pentru Velcro de la guvernul elvețian. El a luat un împrumut pentru a începe să producă în masă Velcro, să deschidă plante în Europa și să se extindă în Canada și în Statele Unite.