În gramatica tradițională și în gramatica pedagogică, un verb care nu arată acțiune indică în schimb o stare de a fi. Cu alte cuvinte, un verb de stare de fapt identifică cine sau ce substantiv este, a fost, sau va fi. Deși în engleză majoritatea verbelor fiind forme sunt a fi (am, are, is, was, were, will be, be, being), alte verbe (de ex a deveni, a părea, a apărea) poate funcționa și ca verbe de a fi. Comparați-le cu verbe stative, și contrastează-le cu verbe de a face (verbe dinamice) sau verbe de acțiune.
din pacate, a fi verbele nu fac ca citirea cea mai interesantă să fie citită atunci când o piesă este supraîncărcată cu ele (bâzâind cu „a fi”). Verbele de acțiune sunt mai puternice decât a fi verbe pentru că înfățișează mai multe imagini. Verbele de acțiune creează și propoziții mai impactante, mai scurte, ca a fi verbele se găsesc adesea și în propoziții pasive. A inlocui fiind verbe unde poți, în timpul rundei de a scrie piesa ta. (Faza de redactare este pentru organizarea și punerea la dispoziție a informațiilor dvs.) Nu toate fiind verbele sau chiar vocea pasivă pot fi evitate, bineînțeles, dar unde pot fi înlocuite, propozițiile tale vor fi mai vii și mai dureroase și vor curge mai repede.
Comparați următoarele propoziții și îmbunătățirile lor:
În această din urmă îmbunătățire, verbul a fost schimbat complet, pentru a fi mai descriptiv.
Pentru a scăpa de vocea pasivă, întoarceți propoziția și începeți cu cel care face acțiunea și nu cu obiectul acțiunii. Vezi diferența dintre:
Vocea pasivă își are locul, cum ar fi atunci când rezultatul este mai important decât cine a făcut acțiunea. De exemplu, „Temperatura scăzută record a fost spartă noaptea trecută, după 104 ani”, sau când actorul este necunoscut, cum ar fi în „Se recomandă ca cuptorul să fie întreținut o dată pe an”. (Deși aceste propoziții ar putea fi totuși revizuite în pasiv, adăugând subiecți și reformându-le, cum ar fi „Am lovit un record record aseară, înregistrând un record de 104 ani” și „Producătorii recomandă să aibă…”)
Una dintre cele mai cunoscute fiind propozițiile verbale este cu siguranță celebrul soliloquie al lui Hamlet, în piesa lui Shakespearean eponim. Autorul Crystal Downing ne amintește totuși că oamenii trebuie să țină cont de faptul că discursul este scris în pentametru iambic atunci când își explică sensul:
„Când oamenii pronunță faimoasa linie a lui Hamlet, ei subliniază, de obicei,„ asta ”, de parcă Hamlet nu poate„ să se gândească ”la uciderea lui:„ A fi sau a nu fi-