Verbe Moods și Voices

Când ne gândim la proprietățile pe care le-ar putea avea verbele, șansele sunt ca prima proprietate care îmi vine în minte să fie tensionată: Se referă la acțiuni din trecut, prezent sau viitor? Dar verbele au și alte două proprietăți gramaticale care sunt importante pentru a înțelege modul în care sunt utilizate: starea lor de spirit și a lor voce.

Starea de spirit a unui verb (numit uneori modul unui verb) este o proprietate care se referă la modul în care persoana care folosește verbul se simte în legătură cu faptitatea sau probabilitatea sa; distincția se face mult mai des în spaniolă decât în ​​engleză. Vocea unui verb are mai mult de-a face cu structura gramaticală a propoziției în care este folosită și se referă la conexiunea dintre un verb și subiectul sau obiectul său.

Cele trei dispoziții: Atât engleza cât și spaniola au trei dispoziții verbale:

• starea de spirit indicativă este forma verbală „normală” folosită în enunțurile cotidiene. Într-o propoziție precum „Eu vedea cainele" (Veo el perro), verbul este cu dispoziție indicativă.
• Starea de spirit subjunctivă este folosită în multe afirmații contrare faptului, sunt sperate sau sunt în îndoială. Această dispoziție este cu mult mai frecventă în spaniolă, deoarece a dispărut în cea mai mare parte în engleză. Un exemplu de subjunctiv în engleză este verbul din expresia „dacă eu au fost bogat "(si fuera rico în spaniolă), care se referă la o condiție contrară faptului. Subjunctivul este folosit și într-o propoziție de tipul „Îmi cer pseudonimul meu fi publicat "(pido que se publique mi seudónimo), care indică un tip de dorință.
• starea de spirit imperativă este folosit pentru a da comenzi directe. Propoziția scurtă „Lasă!” (¡Sal tú!) este în dispoziția imperativă.

Mai multe despre dispoziția subjunctivă: Deoarece este atât de frecvent necesar în spaniolă, dar necunoscut pentru vorbitorii de engleză, starea de spirit subjunctivă este o sursă nesfârșită de confuzie pentru mulți studenți spanioli. Iată câteva lecții care vă vor ghida prin utilizarea acesteia:

• Introducere în starea de spirit subjunctivă: Această lecție oferă exemple despre momentul în care se folosește dispoziția subjunctivă și le compară cu propozițiile cu dispoziția indicativă.
• În dispoziție: O listă mai detaliată de exemple în care se folosește dispoziția subjunctivă.
• Tensiunile dispoziției subjunctive: Tensiunile din dispoziția subjunctivă sunt rareori intuitive.
• Conjugarea dispoziției subjunctive.
• Subjunctiv viitor: Subjunctivul viitor este foarte rar în spaniolă și este arhaic în majoritatea utilizărilor, dar există.
• Conjuncții subordonate: Verbele din clauzele dependente sunt adesea în dispoziția subjunctivă.
• Traducerea „poate”: Propozițiile care traduc verbul auxiliar englezesc „pot” folosesc adesea o clauză în dispoziția subjunctivă.
• Nu cred…: forma negativă a verbului Créer („a crede”) este de obicei urmat de un verb cu dispoziție subjunctivă.
• Modalități de a face solicitări: Starea de spirit imperativă și subjunctivă nu sunt la fel de distincte în spaniolă decât în ​​engleză, iar subjunctivul este adesea folosit pentru a face solicitări.
• Structura propoziției și subjunctivul: Deși subjunctivul nu este folosit de obicei pentru a se referi la evenimente reale, reale, poate fi atunci când structura propoziției impune acest lucru.
• Enunțuri de necesitate: Expresii verbale precum este necesar care („este necesar ca”) sunt urmate în general de un verb în dispoziția subjunctivă.
• Enunțuri de frică: Acestea sunt urmate uneori de un verb cu dispoziție subjunctivă.
• Foloseste cu opinar: Deși dispoziția subjunctivă este de obicei folosită pentru a da opinii, de obicei nu este folosită opinar.

Mai multe despre starea de spirit imperativă: Starea de spirit imperativă este folosită pentru a face comenzi sau cereri directe, dar este departe de singura modalitate de a cere ca cineva să facă ceva. Aceste lecții analizează diferitele moduri de a solicita:

• Comenzi directe.
• Efectuarea cererilor fără a folosi starea de spirit imperativă.
• Efectuarea cererilor politicoase.

Voce activă și pasivă: Vocea unui verb depinde în primul rând de structura unei propoziții. Verbele utilizate într-o modă „normală”, în care subiectul propoziției efectuează acțiunea verbului, sunt în vocea activă. Un exemplu de propoziție în voce activă este „Sandi a cumpărat o mașină” (Sandi compró un coche).

Când se folosește vocea pasivă, subiectul propoziției este acționat de verb; persoana sau lucrul care efectuează acțiunea verbului nu sunt întotdeauna specificate. Un exemplu de propoziție în vocea pasivă este „Mașina a fost cumpărată de Sandi” (El coche era comprado de Sandi). În ambele limbi, un participiu trecut („cumpărat” și comprado) este folosit pentru a forma vocea pasivă.

Este important de menționat că, deși este comună în engleză, vocea pasivă nu se folosește la fel de mult în spaniolă. Un motiv obișnuit de utilizare a vocii pasive este să evitați să spuneți cine sau ce îndeplinește acțiunea unui verb. În spaniolă, același obiectiv poate fi îndeplinit folosind verbele reflexiv.