De unde le-au luat spaniolii „Lisp”?

Dacă studiați limba spaniolă suficient de mult, mai devreme sau mai târziu veți auzi o poveste despre regele spaniol Ferdinand, care se presupune că a vorbit cu un șchiop, determinând spaniolii să-l imite în pronunțarea z și uneori c a fi pronunțat cu sunetul „th” de „subțire”.

Povestea repetată de multe ori este doar o legendă urbană

De fapt, unii cititori ai acestui site au raportat auzirea poveștii de la instructorii lor spanioli.

Este o poveste grozavă, dar este doar asta: o poveste. Mai precis, este o legendă urbană, una dintre acele povești care se repetă atât de des încât oamenii ajung să creadă asta. La fel ca multe alte legende, are destul adevăr - unii spanioli vorbesc într-adevăr cu ceva pe care cei neinformati l-ar putea numi lisp - să fie crezut, cu condiția ca unul să nu examineze prea atent povestea. În acest caz, analizarea poveștii mai îndeaproape ar face o întrebare de ce spaniolii nu pronunță și scrisoarea s cu un așa-numit lisp.

Iată motivul real pentru „Lisp”

Una dintre diferențele de bază ale pronunției dintre majoritatea Spaniei și cea mai mare parte a Americii Latine este aceea că z se pronunță ceva precum „s” englezii din Occident, dar ca și „th”-ul de „subțire” fără voie din Europa. Același lucru este valabil și pentru c când vine înainte de an e sau eu. Dar motivul diferenței nu are nicio legătură cu un rege demult; motivul de bază este același cu motivul pentru care rezidenții americani pronunță multe cuvinte diferit decât omologii lor britanici.

Cert este că toate limbile vii evoluează. Și când un grup de vorbitori este separat de un alt grup, în timp, cele două grupuri vor împărtăși moduri și își vor dezvolta propriile particularități în pronunție, gramatică și vocabular. La fel cum vorbitorii de engleză vorbesc diferit în SUA, Canada, Marea Britanie, Australia și Africa de Sud, printre altele, la fel vorbește și vorbitorii de spaniolă între Spania și țările din America Latină. Chiar și într-o țară, inclusiv Spania, veți auzi variații regionale în pronunție. Și despre asta vorbim cu „lisp”. Așadar, ceea ce avem nu este un lisp sau un lisp imitat, ci doar o diferență în pronunție. Pronunția în America Latină nu este mai corectă și nici mai puțin decât cea din Spania.

Nu există întotdeauna o explicație specifică a motivului pentru care se schimbă limba în modul în care o face. Dar există o explicație plauzibilă dată pentru această schimbare, potrivit unui student absolvent care a scris pe acest site după publicarea unei versiuni anterioare a acestui articol. Iată ce a spus:

"În calitate de student absolvent al limbii spaniole și spaniol, a fi confruntat cu oameni care„ știu "originea" lispului "găsită în cea mai mare parte a Spaniei este unul dintre peeves-ul meu de companie. ori, chiar și de la oameni de cultură care sunt vorbitori nativi de spaniolă, deși nu o veți auzi provenind de la un spaniol.

"În primul rând, ceceo nu este un lisp. Un lisp este pronunția greșită a sibilantului s sunet. În spaniolă spaniolă, sibilantul s sunetul există și este reprezentat de literă s. ceceo vine să reprezinte sunetele făcute de litere z și c urmat de eu sau e.

„În castilianul medieval au apărut două sunete care au evoluat în cele din urmă ceceo, ç (cedilla) ca în Plaça si z ca în DeZir. Cedilla a făcut un / Ts / sunet și z A / Dz / sunet. Aceasta oferă mai multe informații despre motivul pentru care acele sunete similare ar fi putut evolua în ceceo."

Terminologie de pronunție

În comentariul elevului de mai sus, termenul ceceo este folosit pentru a face referire la pronunția lui z (și din c inainte de e sau eu). Pentru a fi precis, însă, termenul ceceo se referă la modul în care s este pronunțat și anume același lucru cu z din majoritatea Spaniei - astfel încât, de exemplu, sinc s-ar pronunța ca aproximativ „gândiți” în loc de „chiuveta”. În majoritatea regiunilor, această pronunție a s este considerat în substandard. Când este folosit cu exactitate, ceceo nu se referă la pronunția lui z, CI sau ce, deși această eroare este adesea făcută.

Alte variații regionale în pronunție

Deși diferențele în pronunția z (și uneori c) sunt cele mai cunoscute dintre diferențele geografice din pronunția spaniolă, nu sunt singurele.

O altă variantă regională binecunoscută implică yeísmo, tendința, comună aproape peste tot, pentru ll si y a partaja pentru a împărtăși același sunet. Astfel, în majoritatea domeniilor, Pollo (pui) și Poyo (un tip de bancă) sunt pronunțate deopotrivă. Dar în unele părți din America de Sud, sunetul ll poate fi ceva de genul „s” în „măsură”, numit și un sunet „zh”. Și uneori sunetul poate fi ceva de genul „j” sau „sh” al limbii engleze.

Alte variații regionale includ înmuierea sau dispariția s sunet și o fuziune a L și r sunete.

Cauza tuturor acestor variații este la fel ca în cazul variațiilor regionale în izolarea z a unor vorbitori poate duce la pronunții divergente.

Cheie de luat cu cheie

• Limbi precum engleza și spaniola care acoperă zone geografice largi tind să dezvolte diferențe regionale în pronunție.
• O astfel de schimbare naturală a pronunției regionale - și nu a unui edict regal cu mult timp în urmă, cum se crede uneori - este responsabilă pentru z (și c inainte de e sau eu) fiind pronunțată diferit în America Latină decât în ​​Spania.
• Cei obișnuiți cu pronunția latino-americană nu ar trebui să se gândească la pronunția Spaniei și să fie inferioară sau să existe diferențe invers, dar niciun tip de spaniolă nu este inerent mai bun.