Citate „The Call of the Wild”

Chemarea sălbăticiei este un roman de Jack London (John Griffith London) - serializat pentru prima dată în vara anului 1903 la aclamarea populară. Cartea este despre Buck, un câine care în cele din urmă învață să supraviețuiască în sălbăticia Alaska.

Citate din apelul sălbaticului de Jack London

• "... bărbații, care au intrat în întunericul arctic, au găsit un metal galben și, deoarece companiile de vapori și de transport au fost în plină expansiune, mii de bărbați s-au repezit în nordul. Acești bărbați doreau câini, iar câinii pe care îi doreau erau câini grei, cu mușchi puternici prin care să trudească și paltoane de blană pentru a-i proteja de îngheț ".
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 1
• "A fost bătut (știa asta), dar nu a fost rupt. A văzut, o dată pentru totdeauna, că nu a avut nicio șansă împotriva unui bărbat cu un club. Învățase lecția și în toată viața sa nu a uitat-o ​​niciodată Acest club a fost o revelație. A fost introducerea sa în domnia legii primitive ... Faptele vieții au preluat un aspect mai aprig și, în timp ce se confrunta cu acel aspect neîncetat, l-a înfruntat cu toată vicleșugul latent al naturii sale.
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 1
• "Aici nu a fost nici pace, nici odihnă, nici o siguranță de moment. Totul a fost confuzie și acțiune și fiecare moment în care viața și membrul erau în pericol. Era necesar să fie în permanență alerta, deoarece acești câini și bărbați nu erau câini din oraș și bărbați. Erau sălbatici, toți, care nu știau nicio lege decât legea clubului și a coloanei. "
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 2
• "În felul acesta s-au luptat cu strămoșii uitați. Ei au grăbit viața veche din el, vechile trucuri pe care le-au imprimat eredității rasei au fost trucurile lui ... Și când, în nopțile încă reci, și-a arătat nasul spre o stea. și urlând lung și plin de ură, au fost strămoșii săi, morți și praf, arătând nasul spre stea și urlând de-a lungul secolelor și prin el. "
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 2
• "Când a gemut și a suspinat, a fost cu durerea de a trăi, care a fost veche durerea taților sălbatici și frica și misterul frigului și întunericului care le-a fost frica și misterul."
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 3
• „Sună adâncurile naturii sale și ale părților din natura lui care erau mai adânci decât el, revenind în pântecele Timpului”.
  - Jack London, „The Call of the Wild”, cap. 3
• "Toată acea agitare a instinctelor vechi care, în perioadele declarate, îi determină pe bărbați să iasă din orașele sunătoare spre pădure și câmpie să omoare lucrurile prin gloanțe cu plumb propulsate chimic, pofta de sânge, bucuria de a ucide - toate acestea au fost ale lui Buck, doar că a fost infinit mai mult intim. El se îndrepta spre capul ambalajului, alerga cu sălbăticie, carnea vie, pentru a ucide cu dinții proprii și pentru a-și spăla botul la ochi cu sânge cald. "
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 3
• „Căci mândria urmelor și urmelor era a lui și bolnavă până la moarte, nu putea suporta ca un alt câine să-și facă treaba”.
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 4
• "Răbdarea minunată a urmelor care se confruntă cu bărbații care durează greu și suferă durere, și rămân dulci de vorbă și amabilitate, nu au venit la acești doi bărbați și la femeie. Nu aveau niciun fel de răbdare. în durere, mușchii li s-au durut, oasele i-au făcut dureri, inimile și-au făcut dureri și din această cauză au devenit ascuțiți de vorbire.
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 5
• "Mușchii i se risipiseră până la coarde înnodate, iar plăcuțele din carne dispăruseră astfel încât fiecare coastă și fiecare os din cadrul lui erau conturate curat prin ascunzătorul care era încrețit în falduri de goliciune. Era sfâșietor, numai inima lui Buck era de rupt Omul din puloverul roșu dovedise asta. "
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 5
• "Se simțea ciudat de amorțit. De parcă de la mare distanță, era conștient că a fost bătut. Ultimele senzații de durere l-au părăsit. Nu mai simțea nimic, deși foarte slab a putut auzi impactul clubului asupra corpului său. Dar nu mai era trupul lui, părea atât de departe. "
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 5
• "Dragostea, dragostea autentică pasională a fost pentru prima oară".
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 6
• "El era mai în vârstă decât zilele pe care le văzuse și respirațiile pe care le-a atras. El a legat trecutul cu prezentul și eternitatea din spatele lui a tresărit prin el într-un ritm puternic, în care se învârtea în timp ce valurile și anotimpurile se învârteau."
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 6
• "Uneori, el a urmărit chemarea în pădure, căutând-o ca și cum ar fi fost un lucru tangibil, lătrând încet sau sfidător ... Impulsurile irezistibile l-au prins. El va fi întins în tabără, zvâcind leneș în căldura zilei, când deodată a lui capul s-ar ridica și urechile s-au înălțat, intenționat și ascultat, iar el s-ar răsări pe picioare și s-ar îndepărta, continuând ore în șir, deși pădurea culoarului ”.
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 7
• „Dar mai ales i-a plăcut să alerge în amurgul slab al nopții de vară, ascultând murmururile supuse și somnoroase ale pădurii, citind semne și sunete în timp ce un bărbat ar putea citi o carte și căutând ceva misterios care a numit - numit , trezindu-se sau dormind, în orice moment, pentru ca el să vină. "
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 7
• "L-a umplut de o neliniște mare și de dorințe ciudate. I-a determinat să simtă o vagă, dulce bucurie, și era conștient de dorurile și agitațiile sălbatice, pentru că nu știa ce."
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 7
• "El a fost un criminal, un lucru care a pradat, trăind din lucrurile care au trăit, neajuns, singur, în virtutea propriei forțe și a priceperii, supraviețuind triumfător într-un mediu ostil în care doar cei puternici supraviețuiesc."
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 7
• "A omorât omul, cel mai nobil joc dintre toate și a omorât în ​​fața legii clubului și a coloanei."
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 7
• "Când se petrec nopțile lungi de iarnă și lupii își urmează carnea în văile inferioare, poate fi văzut alergând în capul haitei prin lumina de lună palidă sau borealis strălucitor, sărind gigant deasupra semenilor săi, marea lui gât aratată. în timp ce cântă o melodie a lumii tinere, care este cântecul pachetului.
  - Jack London, The Call of the Wild, cap. 7