Cauzele războiului peloponeziene
Share
Mulți istorici excelenți au discutat despre cauzele Războiului Peloponezian (431-404 î.Hr.) și mulți alții vor face acest lucru în viitor. Tucidide a scris însă cea mai importantă cronică contemporană a războiului.
Importanța războiului peloponezian
Luptată între aliații Spartei și imperiul Atenei, războiul peloponezian înfruntat a deschis calea preluării macedonene a Greciei de către Filip al II-lea de Macedon și, după aceea, imperiul lui Alexandru cel Mare. Înainte de războiul Peloponez, statele-orașe (poleis) din Grecia lucraseră împreună pentru a lupta împotriva perșilor. În timpul Războiului Peloponezian, s-au pornit unul pe celălalt.
Tucidide pe cauza războiului peloponezian
În prima carte a istoriei sale, participantul-observator și istoricul Tucidide a înregistrat cauzele războiului peloponezian:
"Adevărata cauză pe care o consider a fi cea care a fost formal păstrată din vedere. Creșterea puterii Atenei și alarma pe care aceasta a inspirat-o în Lacedaemon au făcut ca războiul să fie inevitabil."
I.1.23 Istoria războiului peloponezian
În timp ce Tucidide părea destul de sigur că el a rezolvat problema cauzei războiului peloponezian pentru toate timpurile, istoricii continuă să dezbată originile războiului. Principalele motive propuse sunt:
- Sparta era gelosă de alte puteri și își dorea mai multă putere pentru sine.
- Sparta era nemulțumită să nu mai aibă toată gloria militară.
- Athen și-a agresat aliații și orașele neutre.
- A existat un conflict între statele-oraș între ideologiile politice concurente.
Istoricul Donald Kagan studiază de zeci de ani cauzele războiului peloponezian. Cartea sa din 2003 oferă o defalcare detaliată a politicii, alianțelor și evenimentelor care au dus la război.
Atena și Liga Delian
Multe relatări istorice fac o scurtă mențiune despre războaiele persane anterioare, care subestimează importanța lor ca factor contribuitor la războiul ulterior. Din cauza războaielor persane, Atena a trebuit să fie reconstruită și a ajuns să-și domine grupul de aliați din punct de vedere politic și economic.
Imperiul atenian a început cu Liga Delian, care a fost creată pentru a permite Atenei să conducă în războiul împotriva Persiei și s-a încheiat oferind Atenei acces la ceea ce trebuia să fie o comoară comunală. Atena a folosit aceste fonduri comunale pentru a-și construi marina și, odată cu aceasta, importanța și puterea.
Aliații lui Sparta
Mai devreme, Sparta fusese liderul militar al lumii elene. Sparta avea un set de alianțe libere prin intermediul unor tratate individuale care se extindeau până la Peloponez, cu excepția lui Argos și Achaea. Alianțele spartane sunt denumite Liga Peloponeziei.
Sparta Insultă Atena
Când Atena a decis să invadeze Thasos, Sparta ar fi venit în ajutorul insulei Egee de nord, dacă Sparta nu ar fi suferit un dezastru natural. Atena, încă legată de alianțele anilor de război persan, a încercat să-i ajute pe spartani, dar i s-a cerut nepoliticos să plece. Kagan spune că această ceartă deschisă în 465 î.Hr. a fost prima dintre Sparta și Atena. Atena a întrerupt alianța cu Sparta și s-a aliat, în schimb, cu inamicul Spartei, Argos.
Atena câștigă un aliat și un dușman
Când Megara a apelat la Sparta pentru ajutor în disputa sa de graniță cu Corint, Sparta, care a fost aliată cu ambele state-oraș, a refuzat să vină în ajutorul lor. Megara și-a rupt alianța cu Sparta și a propus una nouă cu Atena. Atena avea nevoie de o Megara prietenoasă la granița sa, deoarece oferea acces la prăpastie, așa că a fost de acord în 459 î.Hr. Procedând astfel, din păcate, înființează dușmănie de durată cu Corint. După aproximativ 15 ani, Megara s-a alăturat din nou la Sparta.
Pacea de treizeci de ani
În anii 446 și 445 î.e.n., Atena, o putere pe mare și Sparta, o putere terestră, au semnat un tratat de pace. Lumea greacă era acum formal împărțită în două, cu două „hegemonii”. Prin tratat, membrii unei părți nu au putut comuta și se alătură celeilalte, deși puterile neutre ar putea lua parte. Istoricul Kagan scrie că, pentru prima dată în istorie, s-a încercat păstrarea păcii, cerând ambelor părți să depună plângeri la arbitrajul obligatoriu.
