Puterea indirectității în vorbire și scriere

În disciplinele care includ analiza conversației, studiile comunicării și teoria actelor vorbirii, indirectness este un mod de a transmite un mesaj prin indicii, insinuări, întrebări, gesturi sau circumscripții. Contrast cu sinceritate.

Ca strategie de conversație, indirectitatea este folosită mai frecvent în unele culturi (de exemplu, indiene și chineze) decât în ​​altele (nord-americanul și nordul european), iar, de cele mai multe conturi, aceasta tinde să fie folosită mai mult de femei decât de bărbați.

Exemple și observații

• Robin Tolmach Lakoff
  Intenția de a comunica indirect este reflectată sub forma unei declarații. Indirectitatea poate (în funcție de forma sa) să evite exprimarea unui act de vorbire în confruntare (să spunem, un imperativ de genul „Du-te acasă!”) În favoarea unei forme mai puțin intruzive precum o întrebare („De ce nu pleci acasă?”); sau evitarea conținutului semantic al enunțării în sine („Du-te acasă!”) fiind înlocuit de un imperativ care își face rostul mai circumspect, de exemplu: „Fii sigur și închide ușa în spatele tău când pleci”; sau ambele („De ce să nu” iei aceste flori la mama ta în drum spre casă? '). Este posibil să fii indirect în mai multe feluri și în diferite grade.

Teme culturale legate de limbă

• Muriel Saville-Troike
  Acolo unde directitatea sau indirectitatea sunt teme culturale, acestea sunt întotdeauna legate de limbă. După cum este definit în teoria vorbirii actelor, acte directe sunt cele în care forma suprafeței se potrivește cu funcția interacțională, ca „Fii liniștit! folosit ca o comandă, versus un indirect „Se face zgomotos aici” sau „Nu mă pot auzi gândindu-mă”, dar trebuie luate în considerare și alte unități de comunicare.
  Indirectitatea poate fi reflectată în rutine pentru oferirea și refuzul sau acceptarea de cadouri sau mâncare, de exemplu ... Vizitatorii din Orientul Mijlociu și Asia au raportat că au murit de foame în Anglia și Statele Unite din cauza unei neînțelegeri a acestui mesaj; atunci când li s-a oferit mâncare, mulți au refuzat politicos mai degrabă decât să accepte direct și nu a fost oferit din nou.

Vorbitori și ascultători

• Jeffrey Sanchez-Burks
  Pe lângă faptul că se referă la modul în care un vorbitor transmite un mesaj, indirectitatea afectează și modul în care un ascultător interpretează mesajele altora. De exemplu, un ascultător poate deduce o semnificație care depășește ceea ce este declarat explicit, care poate fi independent dacă vorbitorul intenționează să fie direct sau indirect.

Importanța contextului

• Adrian Akmaijan
  Vorbim uneori indirect; adică, uneori, intenționăm să executăm un act comunicativ prin efectuarea unui alt act comunicativ. De exemplu, ar fi destul de firesc să spunem Mașina mea are o anvelopă plată la un însoțitor al benzinăriei, cu intenția de a repara anvelopa: în acest caz suntem solicitând cel care ascultă do ceva ... Cum știe un auzitor dacă vorbitorul vorbește indirect și direct? [T] el răspunde că este adecvat contextual. În cazul de mai sus, ar fi inadecvat din punct de vedere contextual să raportăm doar o anvelopă plată la o benzinărie. În schimb, dacă un ofițer de poliție întreabă de ce este parcat ilegal mașina unui automobilist, un simplu raport al unei anvelope plate ar fi un răspuns adecvat contextual. În această din urmă situație, ascultătorul (ofițerul de poliție) nu ar lua cu siguranță cuvintele vorbitorului ca o solicitare de a repara anvelopa ... Un vorbitor poate folosi aceeași propoziție pentru a transmite mesaje destul de diferite în funcție de context. Aceasta este problema indirecției.

Importanța culturii

• Peter Trudgill
  Este posibil ca indirectitatea să fie utilizată mai mult în societăți care sunt sau au fost până de curând în structură puternic ierarhizată. Dacă doriți să evitați să jigniți persoanele aflate în autoritate asupra dvs. sau dacă doriți să evitați intimidarea persoanelor mai mici în ierarhia socială decât dvs., atunci indirectitatea poate fi o strategie importantă. Este posibil și faptul că utilizarea mai frecventă de către femei în societățile occidentale a indirectității în conversație se datorează faptului că femeile au avut în mod tradițional mai puțină putere în aceste societăți.

Probleme de gen: directitate și indirectitate la locul de muncă

• Jennifer J. Peck
  Directivitatea și indirectitatea sunt codificate de caracteristicile lingvistice și, respectiv, de semnificații competitive și de cooperare. Bărbații tind să folosească mai multe caracteristici asociate directivității, ceea ce inhibă contribuțiile altor vorbitori. Strategiile de indirectitate codifică colaborarea și utilizarea lor încurajează vocile altora în discurs. Unele forme lingvistice care codifică incluzivitatea și colaborarea sunt pronume incluzive („noi,„ noi, „hai”, „vom”), verbe modale („puteți,„ pot ”,„ mai ”) și modalizatoare („ poate, „poate” ) Directivitatea implică pronume egocentrice („eu,„ eu ”) și absența modalizatorilor. Strategiile de indirectitate sunt frecvente în discuțiile între toate femeile atunci când discuția codifică semnificațiile colaborării și cooperării. Totuși, aceste caracteristici sunt denigrate de rutină în multe locuri de muncă și în setări de afaceri. De exemplu, o femeie manager în domeniul bancar, care modifică și folosește strategii de incluziune, începând o propunere cu „Cred că poate ar trebui să avem în vedere…” este contestată de un bărbat care spune „Știți sau nu?” O altă femeie își începe recomandarea într-o întâlnire academică cu „Poate că ar fi o idee bună dacă ne-am gândi să facem…” și este întreruptă de un bărbat care spune „Poți ajunge la acest punct? Este posibil să faci asta? ' (Peck, 2005b) ... Femeile par să internalizeze construcțiile bărbătești ale performanțelor lor și descriu strategiile de comunicare în setările de afaceri drept „neclare” și „vagă” și spun că „nu ajung la obiect” (Peck 2005b).

Beneficiile indirectității

• Deborah Tannen
  [George P.] Lakoff identifică două avantaje ale indirectității: defensivitatea și raportul. Defensivitatea se referă la preferința unui vorbitor de a nu continua înregistrarea cu o idee pentru a putea să o respingă, să o rescrie sau să o modifice dacă nu corespunde unui răspuns pozitiv. Beneficiul de indirectitate al raportului rezultă din experiența plăcută a obținerii drumului, nu pentru că unul o cerea (putere), ci pentru că cealaltă persoană își dorea același lucru (solidaritatea). Mulți cercetători s-au concentrat asupra avantajului defensiv sau de putere al indirectității și au ignorat rambursarea în raport sau solidaritate.
• Rezultatele indirectității în raport și autoapărare corespund celor două dinamici de bază care motivează comunicarea: nevoile umane coexistente și conflictuale de implicare și independență. Deoarece orice spectacol de implicare este o amenințare la adresa independenței și orice spectacol de independență este o amenințare la implicare, indirectitatea este pluta de viață a comunicării, o modalitate de a pluti în vârful unei situații, în loc de a plonja cu nasul ciupit și a veni să clipească..
• Prin indirectitate, oferim altora o idee despre ceea ce avem în minte, testând apele interacționale înainte de a comite prea mult - un mod natural de echilibrare a nevoilor noastre cu nevoile altora. În loc să scoatem ideile și să le lăsăm să cadă acolo unde ar putea, trimitem sentimente, să înțelegem ideile altora și reacția lor potențială față de ale noastre și ne modelăm gândurile pe măsură ce mergem.

Subtopici multiple și domenii de studiu

• Michael Lempert
  „Indirectitatea” se limitează și sângerează în numeroase subiecte, inclusiv eufemism, circumlocuție, metaforă, ironie, represiune, parapraxie. Mai mult decât atât, subiectul ... a primit atenție în diverse domenii, de la lingvistică la antropologie la retorică până la studii de comunicare ... [M] uch-ul literaturii despre „indirectitate” a rămas pe orbită strânsă în jurul teoriei actului vorbirii, care a avut o referință privilegiată. și predicarea și a dus la o concentrare restrânsă asupra ambiguității pragmatice (performativitate indirectă) în unitățile de dimensiuni propoziționale.