Campania de abolire a pamfletului

În vara anului 1835, mișcarea abolitionistă în creștere a încercat să influențeze opinia publică în statele sclave prin trimiterea a mii de broșuri anti-sclavie către adrese din sud. Materialele sudice inflamate, care au intrat în oficiile poștale, au confiscat pungi de poștă care conțin broșele și au făcut un spectacol de ardere a pamfletelor pe străzi în timp ce mafioții se aplaudau..

Interferența cu sistemul poștal a creat o criză la nivel federal. Iar bătălia pentru utilizarea mailurilor a luminat modul în care problema sclaviei împărțea națiunea cu zeci de ani înainte de războiul civil.

În nord, apelurile de cenzurare a e-mailurilor au fost văzute în mod natural ca o încălcare a drepturilor constituționale. În statele sclave din Sud, literatura produsă de Societatea Americană Anti-Sclavie a fost privită ca o amenințare cumplită pentru societatea din sud.

La nivel practic, directorul autohton local din Charleston, Carolina de Sud, a solicitat îndrumare generalului-șef postmaster din Washington, care a evitat în esență problema.

După un spasm de manifestații în sud, în care efigii reprezentând lideri aboliciști au fost arse în timp ce pamfletele anti-sclavie au fost aruncate în focuri, terenul de luptă a mutat în sălile Congresului. Președintele Andrew Jackson a menționat chiar trimiterea broșurilor în mesajul său anual către Congres (precursorul adresei de stat a Uniunii).

Jackson a pledat pentru suprimarea literaturii prin faptul că autoritățile federale cenzură mailurile. Cu toate acestea, demersul său a fost provocat de un rival etern, senatorul John C. Calhoun din Carolina de Sud, care a pledat pentru cenzurarea locală a poștei federale.

În cele din urmă, campania abolitionistilor de a trimite pamfletele spre sud a fost în esență abandonată ca fiind practic. Așadar, problema imediată a cenzurii mailurilor s-a stins. Aboliștii au schimbat tactica și au început să se concentreze pe trimiterea de petiții la Congres pentru a pleda pentru sfârșitul sclaviei.

Strategia Campaniei Pamflet

Ideea de a trimite mii de broșuri anti-sclavie în statele sclave a început să ia stăpânire la începutul anilor 1830. Aboliștii nu au putut trimite agenți umani să predice împotriva sclaviei, deoarece își riscau viața.

Și, datorită susținerii financiare a fraților Tappan, a comercianților bogați din New York, care au devenit devotați cauzei abolitioniste, cea mai modernă tehnologie de tipărire a fost pusă la dispoziție pentru a răspândi mesajul.

Materialul produs, care includea broșuri și broșuri (foi mari concepute pentru a fi transmise sau atârnate sub formă de afișe), a avut tendința de a avea ilustrații pe lemn care ilustrează ororile sclaviei. Materialul poate părea grosolan pentru ochii moderni, dar în anii 1830 ar fi fost considerat un material imprimat destul de profesionist. Iar ilustrațiile au fost deosebit de inflamatorii pentru sudici.

Întrucât sclavii aveau tendința de a fi analfabeți (așa cum era în general prevăzut de lege), existența unui material tipărit care arăta sclavi bătuiți și bătuți era considerat ca fiind deosebit de inflamator. Southerners au susținut că materialul tipărit de la American Anti-Slavery Society avea scopul de a provoca răscoale de sclavi.

Și faptul că aboliștii aveau finanțarea și personalul pentru a redacta material imprimat de calitate substanțială, era deranjant pentru americanii pro-sclavi.

Sfârșitul campaniei

Controversele privind cenzurarea mailurilor au pus capăt campaniei de broșuri. Legislația pentru deschiderea și căutarea mailurilor a eșuat în Congres, dar postmasters locali, cu aprobarea tacită a superiorilor lor în guvernul federal, au suprimat în continuare broșurile.

În cele din urmă, American Anti-Slavery Society a ajuns să realizeze că s-a făcut un punct. Și mișcarea a început să se concentreze asupra altor inițiative, cel mai proeminent campania pentru crearea unei acțiuni puternice împotriva sclaviei în Camera Reprezentanților. Campania pamfletului, în decurs de aproximativ un an, a fost în esență abandonată.