intertextualitate

intertextualitate se referă la modalitățile interdependente în care textele stau în raport unele cu altele (precum și cultura în general) pentru a produce sens. Ele se pot influența reciproc, pot fi derivate, parodiate, referințe, citate, contrast, cu, construi, trage sau chiar inspira reciproc. Cunoașterea nu există în vid și nici literatura.

Influență, ascunsă sau explicită

Canonul literar este în continuă creștere și toți scriitorii citesc și sunt influențați de ceea ce citesc, chiar dacă scriu într-un gen diferit de materialul lor preferat sau cel mai recent. Autorii sunt influențați cumulativ de ceea ce au citit, indiferent dacă își exprimă sau nu în mod explicit influențele asupra mânecilor personajelor lor. Uneori, ei doresc să tragă paralele între munca lor și o lucrare de inspirație sau influență canon-fan fan sau omagii. Poate vor să creeze accent sau să contrasteze sau să adauge straturi de sens printr-o aluzie. În multe moduri literatura poate fi interconectată intertextual, intenționat sau nu.

Profesorul Graham Allen îl creditează pe teoreticianul francez Laurent Jenny (în „Strategia formelor”) pentru a face distincția între „opere care sunt explicit intertextuale - cum ar fi imitații, parodii, citații, montaje și plagiaturi - și acele lucrări în care relația intertextuală este neprelucrate "(intertextualitate, 2000).

Origine

O idee centrală a teoriei literare și culturale contemporane, intertextualitatea își are originile în lingvistica secolului XX, în special în opera lingvistului elvețian Ferdinand de Saussure (1857-1913). Termenul însuși a fost inventat de filosofa și psihanalistul bulgar-francez Julia Kristeva în anii '60.

Exemple și observații

• "Intertextualitatea pare un termen atât de util, deoarece pune în prim-plan noțiuni de relaționalitate, interconectare și interdependență în viața culturală modernă. În epoca postmodernă, teoreticienii susțin adesea, nu mai este posibil să vorbim despre originalitate sau despre unicitatea obiectului artistic, să fie este o pictură sau roman, deoarece fiecare obiect artistic este atât de clar asamblat din bucăți și piese de artă deja existente ".
  (Graham Allen, intertextualitate. Routledge, 2000)
• „Interpretarea este modelată de un complex de relații între text, cititor, citire, scriere, tipărire, publicare și istorie: istoria care este înscrisă în limba textului și în istoria care este purtată în lectura cititorului. o istorie a primit un nume: intertextualitate. "
  (Jeanine Parisier Plottel și Hanna Kurz Charney, Introducere în Intertextualitate: noi perspective în critică. Forumul literar din New York, 1978)

A. S. Byatt privind refacerea sentințelor în contexte noi

• "Ideile postmoderniste despre intertextualitate și citat au complicat ideile simpliste despre plagiat, care au fost pe vremea lui Destry-Schole. Eu însumi cred că aceste propoziții ridicate, în noile lor contexte, sunt aproape cele mai pure și frumoase părți ale transmiterii bursei. Eu. a început o colecție a acestora, intenționând, când a venit vremea mea, să le redistribuie cu o diferență, prinzând lumină diferită într-un unghi diferit.Această metaforă este realizarea mozaicului. Unul dintre lucrurile pe care le-am învățat în aceste săptămâni de cercetare a fost că marii producători au atacat constant lucrările anterioare - fie în pietricelă, marmură, sticlă sau argint și aur - pentru materialele pe care le-au transformat în imagini noi. "
  (A. S. Byatt, Povestea biografilor. Vintage, 2001)

Exemplu de intertextualitate retorică

• "[Judith] Still și [Michael] Worton [în Intertextualitate: teorii și practică, 1990] a explicat că fiecare scriitor sau vorbitor „este un cititor de texte (în sensul cel mai larg) înainte ca acesta să fie un creator de texte și, prin urmare, opera de artă este inevitabil trecută cu referințe, citate și influențe de orice fel. '(p. 1). De exemplu, putem presupune că Geraldine Ferraro, femeia congresului democrat și vicepreședinte în 1984, a fost expusă la un moment dat la „Adresa inaugurală” a lui John F. Kennedy. Deci, nu ar fi trebuit să fim surprinși să vedem urme din discursul lui Kennedy în cel mai important discurs al carierei lui Ferraro - adresa ei la Convenția Democratică din 19 iulie 1984. Am văzut influența lui Kennedy când Ferraro a construit o variantă a celebrului chiasmus al lui Kennedy, ca „Nu întrebați ce poate face țara dvs. pentru voi, dar ceea ce poți face pentru țara ta ”s-a transformat în„ Problema nu este ce poate face America pentru femei, ci ceea ce femeile pot face pentru America ”.
  (James Jasinski, Cartea sursă despre retorică. Sage, 2001)

Două tipuri de intertextualitate

• "Putem distinge două tipuri de intertextualitate: iterability și presupoziție. Iterabilitatea se referă la „repetabilitatea” anumitor fragmente textuale, la citarea în sensul său cel mai larg pentru a include nu numai aluzii, referințe și citate explicite în cadrul unui discurs, dar și surse și influențe neanunțate, clișee, fraze în aer și tradiții. Adică, fiecare discurs este compus din „urme”, piese din alte texte care ajută la constituirea sensului său ... Prezumția se referă la ipotezele pe care un text le face cu privire la referentul său, cititorii și contextul său - la porțiuni ale textului care sunt citite. , dar care nu sunt în mod explicit „acolo”… „A fost odată” o urmă bogată în presupuneri retorice, semnalând chiar și celui mai tânăr cititor deschiderea unei narațiuni fictive. Textele nu se referă numai la, ci de fapt conține alte texte. "(James E. Porter,„ Intertextualitatea și comunitatea discursului ". Recenzie retorică, Toamna 1986)