René Laennec și Invenția stetoscopului

Stetoscopul este un instrument pentru ascultarea sunetelor interne ale corpului. Este utilizat pe scară largă de medici și veterinari pentru a strânge date de la pacienții lor, în special, respirația și ritmul cardiac. Stetoscopul poate fi acustic sau electronic, iar unele stetoscopuri moderne înregistrează sunete. 

Stetoscopul: un instrument născut din jenă

Stetoscopul a fost inventat în 1816 de medicul francez René Théophile Hyacinthe Laënnec (1781-1826) la Spitalul de Malades Necker-Enfants din Paris. Medicul a tratat o pacientă de sex feminin și a fost jenat să utilizeze metoda tradițională de Auscultare Imediată, care implica medicul apăsând urechea pe pieptul pacientului. (Laënnec povestește că metoda a fost „considerată inadmisibilă în funcție de vârsta și sexul pacientului.”) În schimb, a turnat o foaie de hârtie într-un tub, care i-a permis să audă bătăile inimii pacientului său. Frământarea lui Laënnec a dat naștere unuia dintre cele mai importante și omniprezente instrumente medicale.

Primul stetoscop a fost un tub de lemn asemănător cu aparatele auditive „cornul urechii” din vremea respectivă. Între 1816 și 1840, diverși practicieni și inventatori au înlocuit tubul rigid cu unul flexibil, dar documentarea acestei faze a evoluției dispozitivului este văzută. Știm că următorul salt în tehnologia stetoscopului a avut loc în 1851, când un medic irlandez pe nume Arthur Leared a inventat o versiune binaurală (cu două urechi) a stetoscopului. Aceasta a fost rafinată anul următor de către George Cammann și introdusă în producția de masă. 

Alte îmbunătățiri ale stetoscopului au venit în 1926, când Dr. Howard Sprague de la Harvard Medical School și M.B. Rappaport, un inginer electric, a dezvoltat o piesă cu piept dublu. O parte a pieptului, o diafragmă plată din plastic, redau sunete de frecvență mai mare atunci când sunt apăsate pe pielea pacientului, în timp ce cealaltă parte, un clopot asemănător cu ceașcă, a permis să se discute sunete cu o frecvență mai mică..