Ce este echilibrul în artă și de ce contează?

Echilibrul în artă este unul dintre principiile de bază ale designului, alături de contrast, mișcare, ritm, accent, model, unitate și varietate. Bilanțul se referă la modul în care elementele artei (linie, formă, culoare, valoare, spațiu, formă, textură) se raportează între ele în cadrul compoziției în ceea ce privește greutatea lor vizuală pentru a crea echilibru vizual. Adică, o parte nu pare mai grea decât alta.

În trei dimensiuni, echilibrul este dictat de gravitație și este ușor de spus atunci când ceva este echilibrat sau nu (dacă nu este menținut prin anumite mijloace). Se încadrează dacă nu este echilibrat. Pe un fulcrum (ca un teeter-totter), o parte a obiectului lovește pământul în timp ce cealaltă se ridică. În două dimensiuni, artiștii trebuie să se bazeze pe greutatea vizuală a elementelor compoziției pentru a determina dacă o piesă este echilibrată. Sculptorii se bazează atât pe greutatea fizică cât și pe cea vizuală pentru a determina echilibrul.

Oamenii, poate pentru că suntem bilateral simetrici, au dorința firească de a căuta echilibrul și echilibrul. Artiștii, în general, se străduiesc să creeze opere de artă care să fie echilibrate. O lucrare echilibrată, în care greutatea vizuală este distribuită uniform pe întreaga compoziție, pare stabilă, face ca spectatorul să se simtă confortabil și să fie plăcut pentru ochi. O lucrare care este dezechilibrată pare instabilă, creează tensiune și îl îngreunează pe privitor. Uneori, un artist creează în mod deliberat o lucrare care este dezechilibrată.

Sculptura lui Isamu Noguchi (1904-1988) „Cub roșu” este un exemplu de sculptură care privește în mod intenționat echilibrul. Cubul roșu se sprijină în mod precar pe un punct, contrastează cu clădirile cenușii, solide și stabile din jurul său și creează o senzație de tensiune și reținere. 

Tipuri de echilibru

Există trei tipuri principale de echilibru care sunt utilizate în artă și design: simetric, asimetric și radial. Echilibrul simetric, care include simetria radială, repetă tiparele formelor în mod sistematic. Echilibrul asimetric contrabalansează diferite elemente care au o greutate vizuală egală sau o greutate fizică și vizuală egală într-o structură tridimensională. Echilibrul asimetric se bazează mai mult pe intuiția artistului decât pe un proces formulic.

Echilibrul simetric

Echilibrul simetric este atunci când ambele părți ale unei piese sunt egale; adică sunt identice sau aproape identice. Echilibrul simetric poate fi stabilit prin trasarea unei linii imaginare prin centrul operei, orizontal sau vertical, și făcând fiecare jumătate identică sau foarte similară vizual. Acest tip de echilibru creează un sentiment de ordine, stabilitate, raționalitate, solemnitate și formalitate. Echilibrul simetric este adesea folosit în arhitectura instituțională (clădiri guvernamentale, biblioteci, colegii și universități) și în arta religioasă.

Echilibrul simetric poate fi o imagine în oglindă (o copie exactă a celeilalte părți) sau poate fi aproximativ, cele două părți având ușoare variații, dar fiind destul de similare.

Simetria în jurul unei axe centrale se numește simetrie bilaterală. Axa poate fi verticală sau orizontală.

„Ultima cină” a pictorului renascentist italian Leonardo da Vinci (1452-1519) este unul dintre cele mai cunoscute exemple de utilizare creativă a unui artist de echilibru simetric. Da Vinci folosește dispozitivul compozițional al echilibrului simetric și al perspectivei liniare pentru a sublinia importanța figurii centrale, Iisus Hristos. Există o ușoară variație în rândul cifrelor în sine, dar există același număr de figuri pe fiecare parte și sunt situate de-a lungul aceleiași axe orizontale.

Op art este un fel de artă care folosește uneori un echilibru simetric biaxial - adică cu simetrie corespunzătoare atât axei verticale cât și orizontale.

Echilibrul cristalografic, care găsește armonia în repetiție (cum ar fi culoarea sau forma), este adesea destul de simetric. Se mai numește echilibru mozaic sau echilibru all-over. Gândiți-vă la lucrările lui Andy Warhol cu ​​elemente care se repetă, coperta albumului "Hard Day's Night" de la The Beatles, sau chiar modele de tapet.

Simetrie radială

Simetria radială este o variație a echilibrului simetric în care elementele sunt dispuse în egală măsură în jurul unui punct central, ca în spițele unei roți sau ondulările făcute într-un iaz unde este aruncată o piatră. Astfel, simetria radială are un punct focal puternic.

Simetria radială este adesea observată în natură, ca în petalele unei lalele, semințele unui păpădie sau în anumite vieți marine, cum ar fi meduza. De asemenea, este văzut în arta religioasă și geometria sacră, ca în mandale, și în arta contemporană, ca în „Ținta cu patru fețe” (1955) de pictorul american Jasper Johns.

Echilibru asimetric

În echilibru asimetric, cele două părți ale unei compoziții nu sunt aceleași, dar par a avea o greutate vizuală egală. Formele negative și pozitive sunt inegale și neuniform distribuite de-a lungul operei de artă, conducând privirea privitorului prin piesă. Echilibrul asimetric este puțin mai dificil de realizat decât echilibrul simetric, deoarece fiecare element al artei are propria sa greutate vizuală în raport cu celelalte elemente și afectează întreaga compoziție.  

De exemplu, echilibrul asimetric poate apărea atunci când mai multe articole mai mici dintr-o parte sunt echilibrate de un element mare pe cealaltă parte sau când elemente mai mici sunt așezate mai departe de centrul compoziției decât de elementele mai mari. O formă întunecată poate fi echilibrată de mai multe forme mai deschise.

Echilibrul asimetric este mai puțin formal și mai dinamic decât echilibrul simetric. Poate părea mai întâmplător, dar are nevoie de o planificare atentă. Un exemplu de echilibru asimetric este „Noaptea înstelată” a lui Vincent van Gogh (1889). Forma triunghiulară întunecată a copacilor care ancoră vizual partea stângă a tabloului este contrabalansată de cercul galben al lunii în colțul din dreapta sus.

„The Boating Party”, a artistei americane Mary Cassatt (1844-1926), este un alt exemplu dinamic de echilibru asimetric, cu figura întunecată în prim plan (colțul din dreapta jos) echilibrat de figurile mai ușoare și, în special, de navigația ușoară în colțul din stânga sus. 

Cum influențează echilibrul elementelor artei

Atunci când creează o lucrare de artă, artiștii rețin că anumite elemente și caracteristici au o greutate vizuală mai mare decât altele. În general, se aplică următoarele orientări, deși fiecare compoziție este diferită, iar elementele dintr-o compoziție se comportă întotdeauna în raport cu celelalte elemente.

Culoare

Culorile au trei caracteristici principale (valoare, saturație și nuanță) care afectează greutatea lor vizuală. Transparența poate intra și în joc.

• Valoare: culorile mai întunecate par din punct de vedere vizual mai grele decât cele mai deschise. Negrul este cea mai întunecată culoare și cea mai grea greutate vizual, în timp ce albul este cea mai deschisă culoare și cea mai ușoară greutate vizual. Cu toate acestea, și dimensiunea formei contează. De exemplu, o formă mai mică, mai închisă poate fi echilibrată cu o formă mai mare, mai deschisă. 
• Saturație: culorile mai saturate (mai intense) sunt vizual mai grele decât culorile mai neutre. O culoare poate fi făcută mai puțin intensă amestecând-o cu opusul ei pe roata de culoare.
• Nuanță: culorile calde (galben, portocaliu și roșu) au mai multă greutate vizuală decât culorile reci (albastru, verde și violet).
• Transparență: Zonele opace au o greutate vizuală mai mare decât zonele transparente.

Formă 

• Pătratele tind să aibă mai multă greutate vizuală decât cercurile, iar formele mai complexe (trapezoizi, hexagoane și pentagoane) tind să aibă mai multă greutate vizuală decât forme mai simple (cercuri, pătrate și ovale)
• Dimensiunea formei este foarte importantă; formele mai mari sunt mai grele vizual decât cele mai mici, dar un grup de forme mici poate egala vizual greutatea unei forme mari.

Linia

• Liniile groase au mai multă greutate decât liniile subțiri.

Textură

• O formă sau o formă cu textură are mai multă greutate decât una care nu este texturată.

Destinație de plasare

• Formele sau obiectele amplasate spre marginea sau colțul compoziției au o greutate vizuală mai mare și vor compensa elemente grele din interiorul compoziției. 
• Prim-planul și fundalul se pot echilibra reciproc.
• Elementele se pot echilibra reciproc de-a lungul unei axe diagonale, nu doar verticale sau orizontale.

Orice tip de contrast poate fi folosit în efortul de echilibru: nemișcat vs. mișcare, neted vs. dur, larg vs. îngust și continuu.

Echilibrul este un principiu important de luat în seamă, deoarece comunică atât de multe despre o operă de artă și poate contribui la efectul general, făcând o compoziție dinamică și plină de viață sau odihnitoare și calmă.

surse

"5 celebri op-artiști." Weebly.

"Andy Warhol." Școala elementară Weiner.

Beatles, The. „O noapte grea de zi”. 2009 Digital Remaster, Enhanced, Remastered, Digipack, Ediție limitată, Capitoliu, 8 septembrie 2009.

"Biografie." Muzeul Noguchi, NY.

"Cubul Roșu, 1968." Curriculumul de artă publică din New York.

"Țintă cu patru fețe: etichetă de galerie." The Museum of Modern Art, 2009, NY.

"Partidul nautic: prezentare generală". Galeria Națională de Artă, 2018.

„Noaptea înstelată: Eticheta cu galele”. The Museum of Modern Art, 2011, NY.