Prin vocalele nazale nazale vocale

Când vorbim de vocale „nazale” în franceză, ne referim la anumite sunete vocale caracteristice franceze care sunt produse prin expulzarea aerului prin nas. Toate celelalte sunete vocale franceze sunt pronunțate mai ales prin gură, fără obstrucția buzelor, limbii sau gâtului.

Vocalele nazale și consoanele nazale

Vocalele urmate de m sau n, ca în cuvinte ONU, pe și un, suntnazal. Încercați să le spuneți și veți vedea că aerul este expulzat în primul rând prin nas, nu prin gură.

Acest lucru nu este valabil, însă, atunci când consoanele nazale m sau n sunt urmate de o altă vocală. În acest caz, vocala și consoana sunt vocale. De exemplu:

ONU nazală
UNE și-a exprimat

Există, de asemenea, vocale nazale în engleză, dar ele sunt puțin diferite decât vocalele nazale franceze. În engleză, consoana nazală ("m" sau "n") este pronunțată și astfel nazalizează vocala care o precede. În franceză, vocala este nazală, iar consoana nu este pronunțată. Comparați următoarele:

limba franceza  pe  un
Engleză  propriu  pe

Vocalele franceze în general

În general, vocalele franceze au câteva caracteristici: 

• Majoritatea vocalelor franceze sunt pronunțate mai departe în gură decât omologii lor englezi.
• Limba trebuie să rămână încordată pe tot parcursul pronunției vocalei.
• Vocalele franceze nu formează diftonguri, care este un sunet produs de combinația a două vocale într-o singură silabă, în care sunetul începe ca o vocală și se deplasează spre alta (ca în monedă, tare și lateral). În engleză, vocalele tind să fie urmate de un sunet „y” (după „a, e, i”) sau de un sunet „w” (după „o, u”). În franceză, nu este cazul: sunetul vocal rămâne constant; nu se schimbă în a y sau w sunet. Astfel, vocala franceză are un sunet mai pur decât vocala engleză.

În plus față de vocalele nazale, există și alte categorii de vocale franceze.

Vocale dure și moi

In franceza, o, o, și u sunt cunoscute sub numele de „vocale dure” e și eu sunt considerate vocale moi, din cauza anumitor consoane (c, g, s) schimbă pronunția (tare sau moale), în acord cu vocala care le urmărește. Dacă sunt urmate de o vocală moale, aceste consoane devin de asemenea moi, ca în iesle și Léger. Dacă sunt urmate de o vocală dură, ele devin și ele grele, ca în numele Guy.

Vocale cu mărci de accent

Marcajele de accent fizic pe litere, o caracteristică necesară a ortografiei franceze, pot și adesea schimba pronunția vocalelor, ca în scorurile limbii franceze eeste cu fiecare accent grav (pronunţat nu-i așa) sau acut Accentul Aigue (pronunţat Ay).