Anatomia pericardului cardiac

Pericardul este sacul plin de lichid care înconjoară inima și capetele proximale ale aortei, venae cavae și ale arterei pulmonare. Inima și pericardul sunt situate în spatele sternului (coloana maternă) într-o poziție în mijlocul cavității toracice cunoscută sub numele de mediastin. Pericardul servește ca o acoperire de protecție exterioară a inimii, un organ vital al sistemului circulator și al sistemului cardiovascular. Funcția principală a inimii este de a ajuta circulația sângelui către țesuturile și organele corpului.

Funcția Pericardului

Pericardul are mai multe funcții de protecție:

• Păstrează inima conținută în cavitatea toracică,
• Împiedică expansiunea excesivă a inimii când crește volumul de sânge,
• Limită mișcarea inimii,
• Reduce frecarea dintre inimă și țesuturile înconjurătoare și
• Protejează inima împotriva infecțiilor.

În timp ce pericardul oferă o serie de funcții valoroase, acesta nu este esențial pentru viață. Inima poate menține funcția normală fără ea.

Membrane pericardice

Pericardul este împărțit în trei straturi de membrană:

• Pericard fibros este sacul fibros exterior care acoperă inima. Oferă un strat protector exterior care este atașat la stern de ligamentele sternopericardiene. Pericardul fibros ajută la păstrarea inimii în cavitatea toracică. De asemenea, protejează inima de o infecție care s-ar putea răspândi de organele din apropiere, cum ar fi plămânii.
• Pericardul parietal este stratul dintre pericardul fibros și pericardul visceral. Este continuă cu pericard fibros și oferă un strat suplimentar de izolare pentru inimă.
• Pericard visceral este atât stratul interior al pericardului, cât și stratul exterior al peretelui inimii. Cunoscut și sub denumirea de epicard, acest strat protejează straturile interioare ale inimii și, de asemenea, ajută la producerea de lichid pericardic. Epicardul este format din fibre elastice de țesut conjunctiv și țesut adipos (grăsime), care ajută la susținerea și protejarea straturilor cardiace interioare. Sângele bogat în oxigen este furnizat epicardului și straturilor inimii interioare de către arterele coronare.

Cavitate pericardică

Cavitatea pericardică se află între pericardul visceral și pericardul parietal. Această cavitate este umplută cu lichid pericardic care servește ca amortizor prin reducerea frecării între membranele pericardice. Sunt două sinusurile pericardice care trec prin cavitatea pericardică. Un sinus este un pasaj sau canal. Sinusul pericardic transversal este poziționat deasupra atriului stâng al inimii, anterior de vena cava superioară și posterior de trunchiul pulmonar și aortă ascendentă. Sinusul pericardic oblic este situat posterior de inimă și este delimitat de vena cava inferioară și venele pulmonare.

Inima exterioară

Stratul superficial al inimii (epicardul) este direct sub pericardul fibros și parietal. Suprafața externă a inimii conține caneluri sau santurilor, care asigură pasaje pentru vasele de sânge ale inimii. Acești sulci se desfășoară de-a lungul liniilor care separă atriile de ventricule (sulcus atrioventricular), precum și de partea dreaptă și stângă a ventriculelor (sulcus interventricular). Principalele vase de sânge care se extind din inimă includ aorta, trunchiul pulmonar, venele pulmonare și vena cavae.

Tulburări pericardice

Pericardită este o tulburare a pericardului în care pericardul devine umflat sau inflamat. Această inflamație perturbă funcția normală a inimii. Pericardita poate fi acută (se întâmplă brusc și prea repede) sau cronică (se întâmplă într-o perioadă de timp și durează mult timp). Unele cauze ale pericarditei includ infecții bacteriene sau virale, cancer, insuficiență renală, anumite medicamente și atac de cord.

Efuziunea pericardica este o afecțiune cauzată de acumularea unor cantități mari de lichid între pericard și inimă. Această afecțiune poate fi cauzată de o serie de alte afecțiuni care afectează pericardul, cum ar fi pericardita.

Tamponare cardiacă se produce presiune asupra inimii din cauza fluidului excesiv sau a acumulării de sânge în pericard. Această presiune în exces nu permite ventriculelor inimii să se extindă complet. Ca urmare, debitul cardiac este scăzut, iar aportul de sânge către organism este insuficient. Această afecțiune este cea mai frecvent cauzată de hemoragie din cauza penetrării pericardului. Pericardul poate fi deteriorat ca urmare a unei traumatisme severe la nivelul toracelui, a unui cuțit sau a unei plăgi de armă sau a unei puncții accidentale în timpul unei proceduri chirurgicale. Alte cauze posibile ale tamponadei cardiace includ cancerul, atacul de cord, pericardita, radioterapia, insuficiența renală și lupusul.