Sarinul este un agent nervos organofosfat. Cel mai frecvent este considerat un gaz nervos, dar se amestecă cu apă, astfel că este posibilă și ingerarea alimentelor / apei contaminate sau a contactului cu pielea lichidă. Expunerea la o cantitate mică de Sarin poate fi fatală, cu toate acestea sunt disponibile tratamente care pot preveni deteriorarea neurologică permanentă și moartea. Iată o privire asupra modului de funcționare și a modului în care este tratată expunerea la Sarin.
Sarinul este un produs chimic artificial cu formula [(CH3)2CHO] CH3P (O) F. A fost dezvoltat în 1938 de cercetătorii germani de la IG Farben pentru utilizare ca pesticid. Sarin își ia numele de la descoperitorii săi: Schrader, Ambros, Rüdiger și Van der Linde. Ca o armă de distrugere în masă și armă chimică, sarina este identificată prin denumirea NATO GB. Producția și stocarea sarinei a fost interzisă prin Convenția privind armele chimice din 1993.
Sarinul pur este incolor, inodor și nu are aromă. Este mai greu decât aerul, astfel încât vaporii Sarin se scufundă în zonele joase sau spre fundul unei încăperi. Produsul chimic se evaporă în aer și se amestecă ușor cu apa. Îmbrăcămintea absoarbe Sarin și amestecurile sale, care pot răspândi expunerea în cazul în care hainele contaminate nu sunt conținute.
Este important să înțelegeți că puteți supraviețui unei concentrații scăzute de expunere la Sarin, atât timp cât nu vă panicați și do solicitați asistență medicală. Dacă supraviețuiți expunerii inițiale, este posibil să aveți câteva minute până la câteva ore pentru a inversa efectele. În același timp, nu presupuneți că vă aflați în clar doar pentru că ați supraviețuit expunerii inițiale. Deoarece efectele pot fi întârziate, este important să obțineți asistență medicală.
Sarina este un agent nervos, ceea ce înseamnă că interferează cu semnalizarea normală între celulele nervoase. Acționează în același mod ca insecticidele organofosfat, împiedică terminațiile nervoase să permită mușchilor să înceteze contractarea. Moartea poate apărea atunci când mușchii care controlează respirația devin ineficienți, provocând asfixiere.
Sarina acționează prin inhibarea enzimei acetilcolinesterază. În mod obișnuit, această proteină degradează acetilcolina eliberată la fanta sinaptică. Acetilcolina activează fibrele nervoase care determină contracția mușchilor. Dacă neurotransmițătorul nu este îndepărtat, mușchii nu se relaxează. Sarina formează o legătură covalentă cu reziduul de serină la locul activ al moleculei de colinesterază, ceea ce o face incapabilă să se lege cu acetilcolina.
Simptomele depind de ruta și intensitatea expunerii. Doza letală este incremental mai mare decât doza care produce simptome minore. De exemplu, inhalarea unei concentrații extrem de scăzute de Sarin poate produce un nas curgător, dar o doză foarte ușor mai mare poate provoca incapacitare și moarte. Debutul simptomelor depinde de doză, de obicei în câteva ore până la ore după expunere. Printre simptomele se numără:
Dacă nu se administrează un antidot, simptomele pot ajunge la convulsii, insuficiență respiratorie și deces.
Deși Sarin poate ucide și provoca daune permanente, persoanele care suferă o expunere ușoară se recuperează complet dacă li se administrează imediat tratament. Prima și cea mai importantă acțiune este îndepărtarea Sarinului din corp. Antidoturile la Sarin includ atropină, Biperiden și pralidoximă. Tratamentul este cel mai eficient dacă este administrat imediat, dar totuși ajută dacă trece de câteva ori (minute în ore) între expunere și tratament. Odată neutralizat agentul chimic, asistența medicală de sprijin este utilă.
Nu administrați reanimarea gură la gură unei persoane expuse la Sarin, deoarece salvatorul poate fi otrăvit. Dacă credeți că ați fost expus la gazul Sarin sau la alimente, apă sau îmbrăcăminte contaminate cu Sarin, este important să solicitați asistență medicală profesională. Spălați ochii expuși cu apă. Curățați pielea expusă cu săpun și apă. Dacă aveți acces la o mască respiratorie de protecție, țineți-vă respirația până când puteți asigura masca. Injecțiile de urgență sunt utilizate de obicei numai dacă apar simptome de expunere severă sau dacă este injectat Sarin. Dacă aveți acces la substanțele injectabile, asigurați-vă că înțelegeți când trebuie să le utilizați / să nu le utilizați, deoarece substanțele chimice utilizate pentru a trata Sarin prezintă riscuri proprii.