Ce este conceptul de sine în psihologie?

Conceptul de sine este cunoștința noastră personală despre cine suntem, care cuprinde toate gândurile și sentimentele noastre despre noi înșine fizic, personal și social. Conceptul de sine include, de asemenea, cunoștințele noastre despre cum ne comportăm, despre capacitățile noastre și despre caracteristicile noastre individuale. Conceptul nostru de sine se dezvoltă cel mai rapid în copilărie și adolescență, dar conceptul de sine continuă să se formeze și să se schimbe în timp, pe măsură ce învățăm mai multe despre noi înșine.

Cheie de luat cu cheie

• Conceptul de sine este cunoștința individului despre cine este el sau ea.
• Potrivit lui Carl Rogers, conceptul de sine are trei componente: imaginea de sine, stima de sine și sinele ideal.
• Conceptul de sine este activ, dinamic și maleabil. Poate fi influențat de situații sociale și chiar de propria motivație de a căuta cunoașterea de sine.

Definirea conceptului de sine

Psihologul social Roy Baumeister spune că conceptul de sine trebuie înțeles ca o structură de cunoaștere. Oamenii își acordă atenție, observând atât stările lor interne, cât și răspunsurile și comportamentul extern. Prin o astfel de conștientizare de sine, oamenii colectează informații despre ei înșiși. Conceptul de sine este construit din aceste informații și continuă să se dezvolte pe măsură ce oamenii își extind ideile despre cine sunt.

Cercetările timpurii asupra conceptului de sine au suferit de la ideea că conceptul de sine este o concepție unică, stabilă și unitară despre sine. Mai recent, însă, savanții au recunoscut-o ca o structură activă dinamică, care este afectată atât de motivațiile individuale, cât și de situația socială.

Componentele de autoconcepție ale lui Carl Rogers

Carl Rogers, unul dintre fondatorii psihologiei umaniste, a sugerat că conceptul de sine include trei componente:

Imaginea de sine

Imaginea de sine este modul în care ne vedem pe noi înșine. Imaginea de sine include ceea ce știm despre noi înșine fizic (de exemplu, părul brun, ochii albaștri, înalți), rolurile noastre sociale (de exemplu soția, fratele, grădinarul) și trăsăturile noastre de personalitate (de exemplu, ieșite, serioase, amabile).

Imaginea de sine nu se potrivește întotdeauna cu realitatea. Unii indivizi au o percepție umflată a uneia sau mai multor caracteristici. Aceste percepții umflate pot fi pozitive sau negative, iar un individ poate avea o viziune mai pozitivă asupra anumitor aspecte ale sinelui și o perspectivă mai negativă a altora..

Stimă de sine

Stima de sine este valoarea pe care o punem asupra noastră. Nivelurile individuale de stimă de sine depind de modul în care ne evaluăm pe noi înșine. Aceste evaluări includ comparațiile noastre personale cu alții, precum și răspunsurile altora la noi.

Când ne comparăm cu alții și descoperim că suntem mai buni la ceva decât alții și / sau că oamenii răspund favorabil la ceea ce facem, stima noastră de sine în acea zonă crește. Pe de altă parte, atunci când ne comparăm cu ceilalți și constatăm că nu avem un succes la fel de bine într-o anumită zonă și / sau oamenii răspund negativ la ceea ce facem, respectul nostru de sine scade. Putem avea o stimă de sine ridicată în anumite domenii („sunt un student bun”), având în același timp autoestimă negativă în altele („nu sunt bine plăcut”).

Sinele ideal

Sinele ideal este sinele pe care ne-am dori să fie. Adesea există o diferență între imaginea de sine și sinele ideal. Această incongruență poate avea un impact negativ asupra respectului de sine.

Potrivit lui Carl Rogers, imaginea de sine și sinele ideal pot fi congruente sau incongruente. Congruența dintre imaginea de sine și sinele ideal înseamnă că există o cantitate corectă de suprapuneri între cei doi. Deși este dificil, dacă nu chiar imposibil, să obținem o congruență perfectă, o congruență mai mare va permite actualizarea de sine. Incongruența dintre imaginea de sine și sinele ideal înseamnă că există o discrepanță între sinele și experiențele cuiva, ceea ce duce la confuzii interne (sau disonanțe cognitive) care împiedică autoactualizarea.

Dezvoltarea conceptului de sine

Conceptul de sine începe să se dezvolte în copilărie timpurie. Acest proces continuă pe toată durata de viață. Cu toate acestea, între copilărie timpurie și adolescență, conceptul de sine experimentează cea mai mare creștere.

La vârsta de 2 ani, copiii încep să se diferențieze de ceilalți. Până la vârsta de 3 și 4 ani, copiii înțeleg că sunt ei înșiși separati și unici. În această etapă, imaginea de sine a unui copil este în mare măsură descriptivă, bazată mai ales pe caracteristici fizice sau detalii concrete. Cu toate acestea, copiii acordă tot mai mult atenție capacităților lor, iar până la aproximativ 6 ani, copiii pot comunica ceea ce vor și au nevoie. De asemenea, încep să se definească în termeni de grupuri sociale. 

Între 7 și 11 ani, copiii încep să facă comparații sociale și să ia în considerare modul în care sunt percepuți de ceilalți. În această etapă, descrierile copiilor lor devin mai abstracte. Ei încep să se descrie în termeni de abilități și nu doar detalii concrete și își dau seama că caracteristicile lor există pe un continuum. De exemplu, un copil în această etapă va începe să se vadă mai atletic decât unii și mai puțin atletic decât alții, mai degrabă decât pur și simplu atletic sau nu atlet. În acest moment, eul ideal și imaginea de sine încep să se dezvolte.

Adolescența este o perioadă-cheie pentru conceptul de sine. Conceptul de sine stabilit în adolescență este, de obicei, baza conceptului de sine pentru tot restul vieții. În anii adolescenței, oamenii experimentează diferite roluri, persoane și personalități. Pentru adolescenți, conceptul de sine este influențat de succesul în domeniile pe care le apreciază și de răspunsurile altora apreciate de aceștia. Succesul și aprobarea pot contribui la o mai mare stimă de sine și la un concept de sine mai puternic la vârsta adultă.

Conceptul de sine divers

Cu toții deținem numeroase idei variate despre noi înșine. Unele dintre aceste idei pot fi doar înrudite, iar unele pot fi chiar contradictorii. Aceste contradicții nu creează o problemă pentru noi, deoarece suntem conștienți de o parte din cunoașterea noastră de sine la un moment dat în timp.. 

Conceptul de sine este format din mai multe scheme de sine: concepte individuale ale unui anumit aspect al sinelui. Ideea de auto-schemă este utilă atunci când avem în vedere conceptul de sine, deoarece explică modul în care putem avea o schemă de sine specifică, bine rotunjită, despre un aspect al sinelui, în timp ce lipsește o idee despre un alt aspect. De exemplu, o persoană se poate vedea pe ea însăși organizată și conștiincioasă, o a doua persoană se poate vedea ca fiind dezorganizată și împletită, iar o a treia persoană poate să nu aibă nicio părere despre faptul că este organizată sau dezorganizată. 

Rădăcinile cognitive și motivaționale

Dezvoltarea auto-schemei și a conceptului de sine mai mare are rădăcini cognitive și motivaționale. Avem tendința de a prelucra informații despre sinele mai detaliat decât informațiile despre alte lucruri. În același timp, conform teoriei percepției de sine, cunoașterea de sine este dobândită în același mod în care dobândim cunoștințe despre ceilalți: ne observăm comportamentele și tragem concluzii despre cine suntem din ceea ce observăm.

În timp ce oamenii sunt motivați să caute această cunoaștere de sine, ei sunt selectivi în informațiile cărora le acordă atenție. Psihologii sociali au descoperit trei motivații pentru căutarea autocunoașterii:

1. Pentru a descoperi adevărul despre sine, indiferent de ce se găsește.
2. Pentru a discerne informații favorabile, care îmbunătățesc de la sine.
3. Pentru a confirma orice crede deja despre sine.

Autoconceptibil maleabil

Abilitatea noastră de a apela anumite scheme de sine, ignorându-i pe alții, face ca conceptele noastre de sine să fie maleabile. Într-un moment dat, conceptul nostru de sine depinde de situațiile sociale în care ne regăsim și de feedback-ul pe care îl primim din mediul înconjurător. În unele cazuri, această maleabilitate înseamnă că anumite părți ale sinelui vor fi deosebit de evidente. De exemplu, o tânără de 14 ani poate deveni mai conștientă de tinerețe atunci când se află cu un grup de persoane în vârstă. Dacă același tânăr de 14 ani ar fi fost într-un grup de alți tineri, ar fi mult mai puțin probabil să se gândească la vârsta ei.

Conceptul de sine poate fi manipulat solicitând oamenilor să-și amintească vremurile când s-au comportat într-un anumit fel. Dacă li se cere să reamintească vremurile în care au muncit din greu, indivizii sunt în general capabili să facă acest lucru; dacă li se cere să-și amintească vremurile când erau leneși, indivizii sunt de asemenea în general capabil să facă acest lucru. Mulți oameni își pot aminti cazuri ale ambelor caracteristici opuse, dar indivizii se vor percepe în general pe ei înșiși ca pe unii sau pe alții (și vor acționa în conformitate cu acea percepție) în funcție de care este adus în minte. În acest fel, conceptul de sine poate fi modificat și ajustat.

surse

• Ackerman, Courtney. Ce este teoria conceptului de sine în psihologie? Definiție + exemple. Programul de psihologie pozitivă, 7 iunie 2018. https://positivepsychologyprogram.com/self-concept/
• Baumeister, Roy F. „Sinele și identitatea: o scurtă privire de ansamblu despre ceea ce sunt, ce fac și cum funcționează.” Analele Academiei de Științe din New York, vol. 1234, nr. 1, 2011, p. 48-55, https://doi.org/10.1111/j.1749-6632.2011.06224.x
• Baumeister, Roy F. „Sinele”. Psihologie socială avansată: starea științei, editat de Roy F. Baumeister și Eli J. Finkel, Oxford University Press, 2010, p. 139-175.
• Cherry, Kendra. „Ce este conceptul de sine și cum se formează?” Verywell Mind, 23 mai 2018. https://www.verywellmind.com/what-is-self-concept-2795865
• Markus, Hazel și Elissa Wurf. „Conceptul de sine dinamic: o perspectivă psihologică socială.” Revizuirea anuală a psihologiei, vol. 38, nr. 1, 1987, p. 299-337, http://dx.doi.org/10.1146/annurev.ps.38.020187.001503
• McLeod, Saul. „Conceptul de sine”. Pur și simplu Psihologie, 2008. https://www.simplypsychology.org/self-concept.html
• Rogers, Carl R. „O teorie a terapiei, personalității și relațiilor interpersonale dezvoltate în cadrul centrat pe client.” Psihologie: o poveste a unei științe, vol. 3, editat de Sigmund Koch, McGraw-Hill, 1959, p. 184-256.