Un Ghid pentru Temele lui Memoria și Natura lui Wordsworth din „Tintern Abbey”

Publicat pentru prima oară în colecția inovatoare a lui William Wordsworth și Samuel Taylor Coleridge, „Baladele lirice” (1798), „Lines compposed a few Miles Abbey Tintern Abbey” se numără printre cele mai cunoscute și influente dintre ode de Wordsworth. Acesta întruchipează conceptele cruciale pe care Wordsworth le-a prezentat în prefața sa „Baladele lirice”, care a servit ca manifest pentru poezia romantică.

Conceptele cheie ale poeziei romantice

• Poezii realizate „prin adaptarea la aranjarea metrică a unei selecții a limbajului real al bărbaților în stare de senzație vie”, alegând „incidente și situații din viața comună… într-o selecție de limbaj cu adevărat folosit de bărbați”.
• Limbajul poeziei folosit pentru a delimita „legile primare ale naturii noastre… pasiunile esențiale ale inimii… sentimentele noastre elementare… într-o stare de simplitate.”
• Poezii concepute exclusiv pentru a oferi „plăcere imediată unei ființe umane care deține informațiile care pot fi așteptate de la el, nu ca avocat, medic, marinar, astronom, sau filozof natural, ci ca om”.
• Poezii care ilustrează adevărul „omului și naturii ca fiind esențial adaptate unul pentru celălalt, iar mintea omului este în mod natural oglinda celor mai drepte și interesante proprietăți ale naturii.”
• Poezia bună ca „revărsarea spontană a sentimentelor puternice: își ia originea din emoția amintită în liniște: emoția este contemplată până când, printr-o specie de reacție, liniștea dispare treptat și o emoție, asociată cu cea care a fost înaintea subiectului de contemplare, este produs treptat și chiar el există în minte. "

Note privind formularul

„Lines compposed a few miles over Tintern Abbey”, ca multe dintre primele poezii de la Wordsworth, ia forma unui monolog în vocea în primă persoană a poetului, scrisă în versetul gol, pentametru iambic nerimat. Deoarece ritmul multor linii are variații subtile pe modelul fundamental al cinci picioare iambice (da DUM / da DUM / da DUM / da DUM / da DUM) și pentru că nu există rime finale stricte, poemul trebuie să fi părut ca proza ​​pentru primii săi cititori, obișnuiți cu formele metrice și rime stricte și cu dicția poetică ridicată a poeților neoclasici din secolul al XVIII-lea precum Alexander Pope și Thomas Gray.

În loc de o schemă de rimă evidentă, Wordsworth a lucrat cu multe ecouri mai subtile la finalurile sale de linie:

„Izvoare ... stânci”
„Impresionați ... conectați-vă”
„Copacii… par”
„Dulce… inimă”
„Iată… lume”
„Lume ... dispoziție ... sânge”
„Ani ... maturizați”

Și în câteva locuri, despărțite de una sau mai multe rânduri, există rime complete și cuvinte finale finale repetate, care creează un accent special doar pentru că sunt atât de rare în poem:

„Tu… tu”
„Ora ... putere”
„Decădere… trădează”
„Plumb ... furaje”
„Gleams… stream”

O altă notă despre forma poemului: în doar trei locuri, există o pauză de linie mijlocie, între sfârșitul unei propoziții și începutul următoarei. Contorul nu este întrerupt - fiecare din aceste trei linii este de cinci iambe - dar pauză de propoziție este semnificată nu numai de o perioadă, ci și de un spațiu vertical suplimentar între cele două părți ale liniei, care se oprește vizual și marchează o întorsătură importantă de gândire în poem.

Note despre conținut

Wordsworth anunță la începutul „Lines Composed a few Miles Abbey Tintern Abbey” că subiectul său este memoria, că se întoarce să meargă într-un loc în care a fost înainte și că experiența sa despre locul este legată împreună cu amintiri de a fi acolo în trecut.

Au trecut cinci ani; cinci veri, cu lungimea
Din cinci ierni lungi! si iar am auzit
Aceste ape, care se rostogolesc din izvoarele lor de munte
Cu un murmur moale interior.

Wordsworth repetă „din nou” sau „încă o dată” de patru ori în prima descriere a secțiunii poeziei despre „scena retrasă sălbatică”, peisajul tot verde și pastoral, un loc potrivit pentru „o peșteră a lui Hermit, unde prin focul său / The Hermit stă singur. ”El a parcurs acest drum singuratic înainte, iar în cea de-a doua secțiune a poemului, este emoționat să aprecieze modul în care amintirea frumuseții sale naturale sublime l-a succedat.

... 'la mijloc
De orașe și orașe, le-am fost dator
În ore de oboseală, senzații dulci,
Simțiți în sânge și simțiți de-a lungul inimii;
Și trecând chiar în mintea mea mai pură,
Cu restaurare liniștită ...

Și mai mult decât sucul, mai mult decât simplă liniște, comuniunea sa cu formele frumoase ale lumii naturale l-a adus într-un fel de extaz, o stare mai înaltă de a fi.

Aproape suspendat, suntem adormiți
În trup și a deveni un suflet viu:
În timp ce cu un ochi liniștit de putere
De armonie și de puterea profundă a bucuriei,
Vedem în viața lucrurilor.

Dar apoi o altă linie este ruptă, o altă secțiune începe, iar poezia se transformă, sărbătoarea ei dând loc unui ton aproape de lamentare, pentru că știe că nu este același copil animal fără gând care a comunicat cu natura în acest loc cu ani în urmă.