Mehrgarh, Pakistan și Viața în Valea Indusului înainte de Harappa

Mehrgarh este un amplu sit neolitic și calcolitic situat la poalele trecerii Bolan de pe câmpia Kachi din Baluchistan (de asemenea, scrisă Balochistan), în actualul Pakistan. Ocupat continuu între aproximativ 7000 până în 2600 î.Hr., Mehrgarh este cel mai cunoscut sit neolitic cunoscut în subcontinentul indian de nord-vest, cu dovezi timpurii de agricultură (grâu și orz), turmă (bovine, oi și caprine) și metalurgie.

Site-ul este situat pe ruta principală dintre ceea ce este acum Afganistan și Valea Indusului: această rută a fost, de asemenea, fără îndoială parte a unei conexiuni comerciale stabilite destul de devreme între Orientul Apropiat și subcontinentul indian.

Cronologie

Importanța lui Mehrgarh pentru înțelegerea văii Indusului este conservarea aproape inegalabilă a societăților pre-Indus.

• Neolitic acramic fondare 7000 - 5500 î.Hr.
• Perioada neolitică II 5500 până la 4800 (16 ha)
• Perioada calcolitică III 4800 - 3500 (9 ha)
• Perioada calcolitică IV, 3500 până la 3250 î.Hr.
• Calcolitic V 3250 - 3000 (18 ha)
• Calcolitic VI 3000 - 2800
• Calcolitic VII-Epoca bronzului timpuriu 2800 - 2600

Neolitic aceramic

Cea mai veche porțiune așezată din Mehrgarh se găsește într-o zonă numită MR.3, în colțul de nord-est al imensului sit. Mehrgarh a fost un mic sat agricol și pastoralist între 7000-5500 î.Hr., cu case din cărămidă de noroi și greniere. Primii locuitori au folosit minereu de cupru local, containere de coș captusite cu bitum și o serie de unelte osoase.

Alimentele vegetale utilizate în această perioadă au inclus orz domesticit și sălbatic cu șase rânduri, grindină și grâu domesticit și jujube indieni sălbatici (Zizyphus spp) și palmele pentru data (Phoenix dactilifera). Oile, caprele și vitele au fost crescute la Mehrgarh începând în această perioadă timpurie. Printre animalele vânate se numără gazelă, cerb de mlaștină, nilgai, blackbuck onager, chital, bivol de apă, porc sălbatic și elefant.

Cele mai vechi rezidențe la Mehrgarh au fost case dreptunghiulare independente, cu mai multe camere, construite cu nămoluri lungi, în formă de trabuc și mortar: aceste structuri sunt foarte asemănătoare cu vânătorii-culegători de Nepotit (PPN) din Prepottery, la începutul mileniului al VII-lea din Mesopotamia. Înmormântările au fost plasate în morminte căptușite cu cărămidă, însoțite de margele de coajă și turcoaz. Chiar și la această dată timpurie, asemănările meșteșugurilor, arhitecturii și practicilor agricole și funerare indică un fel de legătură între Mehrgarh și Mesopotamia.

Perioada neolitică II 5500 până la 4800

Până la mileniul al șaselea, agricultura devenise ferm stabilită la Mehrgarh, pe baza orzului domesticit în cea mai mare parte (~ 90%), dar și a grâului din estul apropiat. Cea mai veche ceramică a fost realizată prin construcție secțională a plăcilor, iar locul conținea gropi de foc circulare umplute cu pietricele arse și granaje mari, caracteristici și ale unor situri mesopotamiene datate similar.

Clădirile din cărămidă uscată la soare erau mari și dreptunghiulare, împărțite simetric în mici unități pătrate sau dreptunghiulare. Erau fără ușă și nu aveau rămășițe rezidențiale, ceea ce sugerează cercetătorilor că cel puțin o parte dintre acestea erau spații de depozitare pentru cereale sau alte mărfuri care erau partajate în comun. Alte clădiri sunt camere standardizate, înconjurate de spații deschise de muncă mari, unde au avut loc activități de lucru meșteșugărești, inclusiv începutul extinderii de mărgele caracteristice Indusului.

Perioada calcolitică III 4800 până la 3500 și IV 3500 până la 3250 î.Hr.

Prin perioada calcolitică III la Mehrgarh, comunitatea, acum cu mult peste 100 de hectare, consta din spații mari cu grupuri de clădiri împărțite în rezidențe și unități de depozitare, dar mai elaborate, cu fundații de pietricele înglobate în lut. Cărămizile au fost realizate cu matrițe și, împreună cu ceramică pictată cu roți, și o varietate de practici agricole și meșteșugărești.

Perioada IV calcolitică a arătat o continuitate în ceramică și meșteșuguri, dar schimbări stilistice progresive. În această perioadă, regiunea s-a împărțit în așezări compacte mici și mijlocii conectate prin canale. Unele dintre așezări includeau blocuri de case cu curți separate prin mici pasaje; și prezența unor borcane mari de depozitare în camere și curți.

Stomatologie la Mehrgarh

Un studiu recent realizat la Mehrgarh a arătat că, în perioada III, oamenii foloseau tehnici de confecționare a bilei pentru a experimenta stomatologia: cariile dinților la oameni reprezintă o creștere directă a unei dependențe de agricultură. Cercetătorii care examinează înmormântările într-un cimitir din MR3 au descoperit găuri de găurit pe cel puțin unsprezece molari. Microscopia ușoară a arătat că găurile au formă conică, cilindrică sau trapezoidală. Câțiva aveau inele concentrice care arătau semne de foraj, iar alții aveau unele dovezi pentru degradare. Nu a fost observat nici un material de umplere, dar uzura dinților pe semne de foraj indică faptul că fiecare dintre aceste persoane a continuat să trăiască după finalizarea forajului.

Coppa și colegii săi (2006) au subliniat că doar patru din cei unsprezece dinți conțineau dovezi clare de degradare asociate cu forajul; cu toate acestea, dinții găuriți sunt toți molari localizați în partea din spate a maxilarelor inferioare și superioare și astfel nu este probabil să fi fost găuriți în scopuri decorative. Burghiele de siloz sunt un instrument caracteristic de la Mehrgarh, folosit mai ales la producerea de margele. Cercetătorii au efectuat experimente și au descoperit că un burghiu de sondă atașat la un burghie poate produce găuri similare în smalțul uman într-un minut: aceste experimente moderne nu au fost, desigur, utilizate pe oameni vii.

Tehnicile dentare au fost descoperite doar pe 11 dinți dintr-un total de 3.880 examinați de la 225 de persoane, astfel încât forajul dinților a fost un eveniment rar și se pare că a fost și un experiment de scurtă durată. Deși cimitirul MR3 conține materiale scheletice mai tinere (în Calcolitic), nu s-au găsit dovezi pentru forajul dinților mai târziu de 4500 î.Hr..